Avem nevoie de curaj ca să fim noi înșine... Câteodată nu avem acest curaj, chiar dacă suntem corecți în fața lui Dumnezeu și în fața conștiinței noastre. Unii nu au curajul să fie între ceilalți, pentru că nu sunt la fel ca ceilalți. Astea sunt obsesii: să fii în rând cu lumea, să nu fii marginalizat, să nu fii altfel... Alții, însă, care se revoltă, vor să fie speciali: își fac, de exemplu, o creastă verde, tocmai pentru a-și împlini nevoia de a fi cineva, de a fi altfel.

Avem nevoie de un curaj sănătos de a fi noi înșine, când nu facem rău celorlalți cu felul nostru de a fi. Aveți nevoie să vă faceți curaj să fiți ca dumneavoastră, să vă certați în fața oglinzii, să fiți cum sunteți. Să aveți grijă să nu fie din mândrie sau slavă deșartă. Aici aveți nevoie de discernământ și sfat de la duhovnic. Dacă părintele duhovnic spune că felul în care vă îmbrăcați nu este smintitor pentru cei din jur, atunci să aveți curajul acesta și să nu fiți ca ceilalți. Să aveți curajul să vă exprimați ca persoană și prin îmbrăcăminte. E importantă îmbrăcămintea pentru omul de după căderea din Rai. Prin cădere, ne-am pierdut expresivitatea trupească personală, n-am mai rămas decât la mâini și la față. Nimeni nu ne recunoaște după omoplat, nu? De aceea îl și ținem învelit. Dar învelișul pe care-l facem, haina pe care o facem, ne exprimă ca persoană, ne arată personalitatea.

(Monahia Siluana Vlad, Deschide cerul cu lucrul mărunt, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 40)