Din firea mea sunt un om pașnic, mereu mulțumit, vesel și bine dispus. Totdeauna văd partea bună a lucrurilor. Cu alte cuvinte, sunt un om fericit.

Însă de la o vreme încoace, o indispoziție puternică, o lipsă de chef pentru orice, tulburarea și necazul mă transformaseră în alt om. Devenisem ciudat, nu-mi mai găseam locul nicăieri și nimic nu-mi mai plăcea. Mă culcam și mă trezeam tulburat, eu care o duceam mai înainte ca în sânul lui Avram. Nu mă mai mulțumeam nici copiii mei, pe care îi ador. Înspăimântator lucru!

În acest iad mă găseam cu mai bine de cinci ani în urmă. Îmi lăsasem baltă și biroul și munca și totul. Mă întunecasem la suflet, somnul nu se mai prindea de mine, iar doctorii nu mă ajutau cu nimic.

Într-o după-amiază, răul ajunse la culme. Eram foarte agitat și mă zvârcoleam în pat.

„ – Ce-o să se aleagă de mine, Doamne? am strigat. Ai milă!”

Și atunci îmi veni o idee. Am sărit în picioare, am deschis dulapul, am luat sticluța cu ulei de la Sfântul Nectarie și m-am rugat din toate puterile mele, plângând ca un copil.

„ – Ai milă de mine, Sfinte Nectarie, ai milă de mine!”

Într-un impuls aproape nefiresc, mi-am desfăcut nasturii de la bluza de pijama, mi-am dezgolit pieptul, care parcă era zdrobit de o piatră, și mi-am făcut semnul crucii cu uleiul, de sus până jos, de la dreapta la stânga. Și atunci, iubiții mei, piatra care parcă mă strivea dispăru. [...] Am făcut cruce și a doua și a treia oară. Aceeași stare de bine. M-am liniștit complet. Ai fi zis că mă învăluise o adiere dulce și că stropi răcoritori de apă îmi luaseră greutatea de pe suflet.

„ – Îți mulțumesc, Doamne, am spus din adâncul sufletului meu. Îți mulțumesc, Sfinte Nectarie. Dă-mi acum și un pic de somn.” Și m-am întins în pat. La rădăcinile firelor de păr simțeam acum o mână sfântă cum mă mângâia blând. Și eram singur în cameră!

„ – Îți mulțumesc foarte mult, Sfinte”, am spus ridicând capul și zâmbind, după care am adormit. M-a cuprins somnul și  am visat că eram într-o biserică în sărbătoare și acolo era multă lume evlavioasă. M-am trezit mulțumit și m-am uitat la ceas. Dormisem două ore întregi!

„ – Încă un pic, Sfinte”, l-am rugat.

Eram însetat de somn și de liniște. Imediat am adormit din nou. Când m-am trezit era aproape seară. M-am sculat, m-am îmbrăcat și m-am îndreptat spre birou. Ce frumoase mi se păreau acum toate în calea mea, în mașină, în piață, peste tot. Eram un alt om, un cu totul alt om! Aveam din nou sufletul și starea lăuntrică a unui copil. Și așa am rămas până astăzi, cinste și închinăciune lui Dumnezeu și Sfântului Nectarie!

Mereu îi mulțumesc Sfântului Nectarie, pe care îl iubesc și îl cinstesc, și mereu vorbesc despre el. Din iubirea pe care i-o port, culegând mărturii am scris această lucrare mică, dar plină de adevăr și de date exacte  (deși se pot scrie volume întregi despre minunile acestui Sfânt). M-am străduit astfel să dăruiesc fraților mei o picătură, ca un crin binemirositor din grădinile binecuvântate ale raiului, doar o picătură a harului dumnezeiesc, o rază de lumină sfântă și binefăcătoare din soarele Sfintei Slave.

Iosif D. Agapit

(Noi minuni ale Sfântului Nectarie, Editura Buna Vestire, Galați 2003, pp. 97-98)