Trebuincios este să facem binele, dar să nu gândim că-l facem pe acesta îndeosebi cu puterile noastre. Întotdeauna vom găsi lipsuri şi nedesăvârşire în ceea ce lucrăm. Trebuie să învăţăm din experienţă că şi după o lucrare anevoioasă şi cu lepădare de sine putem să ne lipsim de plată, dacă ne-o atribuim nouă, şi nu numai atât, ci ne şi alegem cu o mulţime de patimi. Sfinţii Părinţi, în toată viaţa lor cea bineplăcută lui Dumnezeu, se socoteau pe sine mai prejos decât ceilalţi şi decât toată făptura, pentru că, din iscusinţă, şi-au cunoscut neputinţa şi, smerindu-se, au primit din belşug ajutorul lui Dumnezeu în lucrarea lor. Iar ţie, după ce ţi-ai pus nădejdea în tăierea voii tale, ţi s-a părut că te îndrepţi către virtute şi aşa faci de fiecare dată, crescând în sine fariseul lăuntric, ceea ce poate duce până la înşelare.

(Sfântul Macarie de la Optina, Filocalia de la Optina, Editura Egumeniţa, Galaţi, 2009, p. 140)