Ştiind cu adeverire egumenul că pentru sufletele fraţilor va trebui să dea seamă în ziua înfricoşatei a doua veniri a lui Hristos, dator este să cerceteze cu toată râvna Sfânta Scriptură şi învăţătura purtătorilor de Dumnezeu Părinţi şi în afară de scripturile şi învăţăturile lor, de la sine nici învăţătură, nici porunci să nu dea fraţilor, nici să rânduiască ceva, ci numai după puterea Sfintelor Scripturi şi învăţătura Sfinţilor Părinţi să-i înveţe şi să-i povăţuiască şi voinţa lui Dumnezeu să le descopere. Şi să dea fraţilor ascultările mănăstireşti după înţelegerea poruncilor lui Hristos, temându-se şi cutremurându-se a închipui ceva de la sine fraţilor, şi nu după cugetarea Sfintei Scripturi, fiindu-i cunoscut că Sfânta Scriptură şi învăţăturile Sfinţilor Părinţi sunt îndreptar nerătăcit către mântuire şi lui însuşi, şi fraţilor. Dator este egumenul să arate prin sine întregului sobor chip de smerită cugetare şi întru toate potrivită unire a dragostei duhovniceşti de un singur gând şi nu singur de sine să înceapă şi să facă fiece lucru fără sfat, ci în multe din cele mai de nevoie lucruri, adunând pe cei mai iscusiţi fraţi în socotinţa duhovnicească şi cercetând şi Scriptura, ca să nu fie ceva potrivnic lui Dumnezeu şi poruncilor dumnezeieşti şi Scripturii, şi aşa a începe şi a face cu al lor sfat. Iar dacă s-ar arăta un oarecare lucru de nevoie, pe care şi înaintea întregului sobor se cuvine a-l înfăţişa, atunci, întregul sobor adunând, cu obşteasca ştiinţă şi socotinţă acel lucru să-l înceapă şi să-l facă. Şi într-acest chip va putea fi între fraţi de-a pururea pace şi o gândire şi neclintita unire a dragostei duhovniceşti.

(Sfântul Paisie de la Neamț, Cuvinte și scrisori duhovnicești, Editura Doxologia, Iași, 2010, pp. 122-123)