E cu neputinţă la El ca virtutea ta să rămână fară de răsplată şi fapta rea să rămână iară pedeapsă. Aşa cum focului îi sunt specifice căldura şi lumina, aşa şi lui Dumnezeu Îi este specific să răsplătească fiecăruia după faptele sale. Să presupunem, suflete, că în Dumnezeu iubirea pentru adevăr este în aceeaşi măsură în care o au şi stăpânii pământeşti care nu contenesc în fărădelegi şi nepăsare faţă de supuşii lor ci îi chinuie fără milă. Totuşi, dacă află că unii duc o viaţă demnă de laudă, îi preamăresc, chiar dacă ar fi şi străini. Şi tu îi lauzi pe stăpânii pământeşti când ei pedepsesc răul iar virtutea o cinstesc dar despre Acela, Care după fiinţă este Însuşi adevărul, adâncimea binefacerilor şi unica bunătate, tu gândeşti că, aşa cum nu se bucură de adevăratele faptele bune, nici răutatea celor mândri nu o pedepseşte. Cu adevărat eşti cel mai nebun dintre toţi oamenii şi prin nimic nu te deosebeşti de animale. Însă, îndepărtând de cugetul tău toate aceste idei ca pe nişte hule, supune-te legii credinţei şi, ca unul care are împotriva sa o mulţime de vrăjmaşi nevăzuţi, fii treaz întotdeauna şi fereşte-te de atacurile lor vătămătoare ştiind că vieţuirea aceasta este lucrarea vieţii şi a morţii. Alungă orice lene ştiind că ai ca martor al nevoinţelor tale pe Hristos Dumnezeu Care de sus, cu iubire de oameni, îţi întinde în ajutor mâna Sa cea puternică. Să ştii, de asemenea, că şi preacuratele puteri cereşti te ajută cu sârguinţă în eforturile tale împotriva vrăjmaşilor celor puternici, adică a demonilor vătămători care se silesc necontenit să te lipsească de viaţa veşnică. O, cât de minunată, binefăcătoare şi măreaţă este, suflete, fapta sfintelor tale lucrări! Fapta ta să nu fie spre viaţa vremelnică sau moarte ci să fie spre dobândirea cu cinste a unui loc în cer; să nu fie închidere în tartarul întunecat şi în chinuri nesfârşite.

(Sfântul Maxim Grecul, Viaţa şi cuvinte de folos, Editura Bunavestire, Galaţi, 2002, p. 75)