Recomand o nesfârșită veselie în ascunsul tău, că aceasta mărturisește că ești cu Iisus Hristos în inima ta și-n respirația ta. Inima ta va vibra mereu o rugăciune fără cuvinte. Deci o stare de stăpân asupra ta și de veselă liniștire, chiar dacă te-ai noroit, căci, repet, oricare ar fi motivul unei întristări descurajatoare, este numai și numai diavolul.

Veșnicia ca și moartea, e o realitate. Nu vine pentru daruri deosebite: cafele și dulcețuri. Vine să te ia. Atunci să vedem: „Ce Mi-ai făcut cu viața ta, fiule?”. Putem să-L învinuim pe Hristos că nu ne-a dat destul? Pe nici o mamă nu o poți învinui că nu ți-a dat destul. Ți-a dat tot că a stat la dispoziția ta. Ți-a dat și sângele. Nu poți să o învinuiești că nu ți-a dat. Dar pe Dumnezeu, Care a creat și sângele, și laptele, și pe mamă, și pe fiu…! Avem atât de pregnante exemple, încât nu mai poți să faci nici o mișcare. Trăire creștină și gata! Astea ar putea fi momente pe care le trăiește fiecare la moarte. Trebuie să spunem atunci: „Ție ți-am dăruit, Doamne, toată viața mea”. Astea-s repere care-l obligă pe orice creștin. „Că nu am venit numai pentru împărați, am venit și pentru cerșetori”, spune Domnul. Hristos în iesle a fost Împărat și Cerșetor.

(Părintele Arsenie Papacioc, Despre armonia căsătoriei, ediție îngrijită de Ieromonah Benedict Stancu, Editura Elena, Constanța, 2013, pp. 47-48)