Arde candela la icoana măicuței, cana de ceai e aburită, iar eu stau liniștit la fereastră și îmi amintesc de primul fulg de nea din copilărie. Nici nu ajungea sărmanul pe glia de pământ, că aveam sania lustruită și acoperită cu o cergă din lână. Mama ieșea în pragul casei și striga după mine să iau fular și mănuși, dar nu auzeam deoarece mintea mea își stabilea trasee de săniuș. Era mai greu până îmi construiam derdelușul, dar apoi mergea totul strună!

Când intram în casă mă certa părintește mama pentru că eram ud și răceam. Zilnic ieșeam afară și ignoram insistențele mamei de a sta în dosul sobei. Era mult mai frumos să fac un om de zăpadă și să fur morcov din pivniță să-i pun nas.  Cu zâmbetul pe buze îmi amintesc că înaintea serbării Sfântului Nicolae stăteam cuminte și îmi lustruiam ghetele pentru a fi umplute. Dimineața eram cel mai harnic! Verificam cu ardoare dacă Moșul a pus ceva bun pentru mine și mă cam supăram când găseam și câte o nuia frumos aranjată. Din fericire, nuiaua nu era pusă în aplicare, pentru că altfel era plâns și jale. Să nu vă închipuiți că nuiele nu au fost folosite de către mama mea, dar asta este altă poveste.

Sărbătoarea Crăciunului începe, din punctul meu de vedere, când vine preotul cu ajunul. Așteptam cu nerăbdare ziua! Căutam prin casă cea mai bună dăsagă pentru a strânge în ea plăcintele calde ce le primeam. Cântam „Chiraleisa” și aveam uneori un nod în gât când preotul se uita la grupul de copii ce-l însoțeam. Într-un an, nu aveam în dăsagă mai nimic după ce umblasem cu ajunul și eram supărat. Așa că, m-am gândit să mai strig „Chiraleisa” pe la porți și poate primesc o prăjitură bună. Zis și făcut, doar că de la prima casă mi s-a tăiat elanul, gazda spunându-mi că doar înainte de a trece preotul se face această strigare, nu și după.

În următorul an nu am mai mers. 

Zilele ce urmau după trecerea preotului cu ajunul erau dedicate împodobirii bradului de Crăciun. Era dificil să te abții să nu mănânci bomboanele ce urmau a fi puse. Trebuie să menționez că am prins perioada când brazii avea bomboane în ei. Azi au doar globuri și ghirlande.

În seara de Crăciun mergeam cu colindul. Eu și încă doi băieți. Ne bucuram să ne revedem și ne gândeam ce am putea colinda să primim mai mulți colaci și bani. Alegeam colinde vechi și greu de reținut astfel încât oamenii să fie impresionați de noi. Alergam jumătate de sat în noapte sfântă și frumos mai era! Parcă aud și acum zăpada scârțâind sub picioarele grăbite, colindele vuind printre dealuri și casele luminate! Mirosul de plăcinte și colaci se plimba alene pe drumurile înguste de munte, iar o liniște neîntâlnită mă copleșea!

Ajungeam acasă noaptea târziu, iar tatăl meu avea grijă să mănânc și să mă pună în dosul sobei să nu răcesc. Eram alintat, dar îmi plăcea! Mirosul de varză cu carne îmbinat cu cel al colacilor gătiți de truditele mâini ale mamei nu-mi dădea pace deloc. Adormeam liniștit!

Dimineața zilei de Crăciun era aglomerată! Mai ales în zona bradului să văd ce mi-a adus Moșul. După ce verificam cadourile membrilor familiei, mă pregăteam să merg la Biserică. Mama îmi pregătea coliva pentru vii. Tata mergea la pivniță să aducă o sticlă de vin de casă să duc cu mine. Eu scriam pomelnicul dictat de ambii părinți.

Slujba Nașterii Domnului este, pentru mine, momentul cel mai înălțător din an! Simt liniște și mă bucur inocent ca un copil.

Minunate sunt lucrurile tale, Doamne!