A doua zi, dimineață, același sat este trezit de cântatul cocoșilor... este Ajunul Crăciunului, iar fiecare casă este pregătită să primească vestea Nașterii Domnului, întâi prin preotul din sat și continuată mai apoi de colindători. Porțile sunt larg deschise, iar de departe se aud glasuri de băieți strigând, semn că părintele se aproprie.

Puțin mai târziu copiii se pregătesc pentru colindat. Cu cojocel de lână și opinci în picioare, pornesc la drum prin zăpada moale.

Seara coboară încetișor, iar cerul îmbracă haină strălucitoare. Satul răsună de colindători. Drumu-i greu, e ger cumplit, dar vestea Nașterii Mântuitorului este dusă mai departe cu bucurie: "Din troiene lin colinda lerui ler/ prin zăpadă și prin ger/ ne va umple iarăși tinda dalbe flori și lerui ler/ ne va umple iarăși tinda de la geamul cel stingher...". Toate colindele parcă se unesc: "Din cer senin un cor divin se-aude lin cântând": "Noi suntem colindători de cu seară până-n zori/ și-acum sub fereastra ta ne-am oprit a colinda./ Vin' o clipă să ne-asculți și să vezi câți sunt de mulți/ cei ce duc colindul sfânt și-aduc cerul pe pământ...".

"În noaptea asta, S-a născut, în peșteră străină,/ Acel prin Care-am cunoscut a Cerului Lumină./ În noaptea asta cor ceresc cântări alese cântă,/ pe Dumnezeu Îl preamăresc cu bucurie Sfântă..."   O noapte mare și sfântă, noapte când Fiul lui Dumnezeu părăsește slava cerească pentru a se naște intr-o iesle pentru mântuirea noastră. "Minunată-i Noaptea Sfântă, minunată, minunată, /sfântă pace înveșmântă lumea toată, lumea toată;/ umple bucurii cerești, inimile omenești;/ Noapte Sfântă, tu-nfrățești lumea toată."

Colindele au dat roade, în prima zi de Crăciun, la Sfânta Liturghie, biserica e plină de credincioși, îmbrăcați în straie populare, de sărbătoare. Toții stau adunați parcă în jurul ieslei Pruncului Hristos: "Lângă ieslea minunată ne-adunăm,/ lin colindul Sfintei Nașteri colindăm./ Doarme Fiul lâng-al Maicii sân duios,/ Soare dulce pare Fața lui Hristos.../Doamne, Doamne, și noi Ție ne-nchinăm/ când colindul Sfintei Nașteri colindăm."...

Nu sunt dintr-o generație care a prins sărbătorile cum erau odată, decât o mică parte, dar am avut și am în continuare ocazia să aflu direct de persoane care au trăit într-o asemenea perioadă, iar ei sunt bunicii în special, dar și părinții.

Am crescut de mică într-un sat, destul de mărișor, la strada principală, ducând astfel lipsă de "ulița copilăriei". Din această cauză îmi construiam universul copilăriei în perimetrul curții, încăpătoare pentru toate jocurile noastre sau așteptam cu nerăbdare să merg în satul bunicilor, un sătuc mic, unde ulița era în plină viață, și unde asfaltul încă nu a acoperit-o, fiind doar un strat de pietriș.

Pentru mine sărbătorile de iarnă începeau cu prima ninsoare, care pe atunci nu întârzia să vină, chiar scutindu-ne de câteva zile de școală. (Aproape toate drumurile se blocau, noi ajungeam la școală înghețați și uzi până la genunchi, iar învățătoarea era nevoită să ne trimită înapoi acasă, orele fiind aproape imposibil de desfășurat...)

Zilele petrecute la bunici erau tot un fel de sărbătoare. Iarna, unul din locurile preferate din casă era soba cu cuptor. Aveam sobă acasă, dar a bunicilor parcă era mai frumoasă, mai călduroasă și mai spațioasă, încât să poată încăpea toți nepoții. Poveștile erau povești unice ce-n altă parte sau în cărți nu-ți era dat să auzi, dar cele mai importante erau învățăturile care pe atunci erau greu de înțeles pentru mintea nepotului, dar acum de o mare importanță.

"Sfântă ni-i casa, cu focul ei veșnic din vatră,/ Sfântă ni-i casa, cu pragul ei tare de piatră,/ Sfântă ni-i casa, din leagăn de dor ce coboară,/ sfântă ni-i casa ce crește fecior și fecioară." Pentru mine era o stare cu totul specială să aud lemnele-n sobă trosnind, să aud cum pe la hogeag șuieră vântul... așa simțeam că era iarna...

"Și uneori, la focul mic/ din casa lor sărmană/ Iisus, înduioșat un pic/ coboară din icoană..."

La bunici, iarna era ca-n povești, unde zăpada se păstra mult timp, lucru ce mă facea să cred că erai mai aproape de cer. Dacă priveai la orizont, nici nu puteai deosebi cerul de pământ. Parcă zăpada albă se prelungea pe cer și invers. Acest fapt m-a făcut să mă gândesc la un lucru. Nu întâmplător, pentru zona noastră geografică, temperată, Sărbătoarea Nașterii Domnului se prăznuiește într-un anotimp rece, cu precipitații precum zăpada. Hristos s-a coborât pe pământ, ia chip de om pentru a ne ridica pe noi la cer. Acest lucru este vizibil și prin natură. Până și noaptea, cerul cu stelele se întrepătrunde cu zăpada sclipitoare, încât nici nu realizezi unde te afli și te întrebi: a fost coborât cerul pe pământ, sau el a fost ridicat la cer? "Cerul și pământul/ în cântec răsună,/ îngeri și oameni/ cântă împreună".

Consider că sărbătorile noastre ortodoxe, în special Nașterea Domnului, se simt diferit la sat, față de oraș. Nu degeaba Lucian Blaga spunea: "Eu cred că veşnicia s-a născut la sat...". Într-un mod aparte răsuna un sat de colindători și urători, față de un oraș acum atât de gălăgios...

Astăzi, până și satul s-a schimbat, și cel mai trist este că am schimbat importanța sărbătorii și sărbătoritul ei. Astăzi sarbătorile sunt sufocate de multe lucruri exterioare. Toate aceste lucruri pe care le găsim în preajma sărbătorilor sunt frumoase și o împodobesc într-un anumit fel, dar dacă toate acestea iau locul și sunt mai importante decât Hristos, atunci este o problemă.

În vremurile de astăzi, nu se poate viețui la fel ca străbunicii, bunicii noștrii, dar un lucru sunt sigură că se poate întâmpla: Să ne repectăm valorile poporului, să avem măcar starea pe care o aveau ei, curățenia sufletului și sărbătorirea Crăciunului cu Hristos. Trebuie să ne întoarcem înapoi ca să ne amintim cum trebuie să trăim în dreapta credință și nu să o modificăm după placul nostru; învățătura este aceeași, noi ne-am schimbat. Este greu să petreci sărbătorile cu Hristos și în Hristos în ziua de azi, când nu găsești aproape nici un loc unde să poată fi prezent. Dar ca să petreci sărbătorile cu Hristos, trebuie să te afli într-un loc unde este și El. Și unde poți sărbători cel mai frumos Crăciunul, decât în Biserică, La Sf. Liturghie?! Este cea mai frumoasă petrecere. Pe pruncul Hristos nu-l vom găsi niciodată în mall-uri, hipermarketuri și în atâtea locuri unde El nu are loc și este batjocorit.

"Tot iesle Doamne, vii smerit și iară/ ca demult, și astăzi, toți Te lasă-afară.../ Nu mai stau păstorii treji în miez de noapte,/ turma, vai, se pierde cu viclene șoapte!.../ Magii umblă toate căile minciunii/ și de Steaua Sfântă nu mai văd nici unii.../ Numai copilașii mai doresc Crăciunul,/ iar Tu vii cât încă Te mai cheamă unul.../ Celor ce Te-așteaptă, când Te naști pe lume, dăruie-le pacea Dulcelui Tău Nume!"

Să petrecem și noi sărbătorile creștinește, să ne pregătim ieslea inimii noastre si să-i facem loc să se nască în ea pruncul Hristos, iar in noaptea de trecere într-un an nou, s-o petrecem în rugăciune, multumind Domnului Hristos pentru grija și binecuvântările primite, și rugându-L să rămână cu noi mai departe și să ne ajute să rodim în credință și să mergem frumos pe calea spre mântuire. Nu sunt eu în stare să spun mai multe (am şi eu multe de invătat), dar sunt printre noi mulți părinti care ne pot învăța multe, numai să dorim și să căutăm. “Dumnezeu îţi dă, dar nu-ţi bagă şi-n traistă.”

"Să te iubim mereu mai mult/ și-n Anul care vine,/ cu Tine să intrăm în el/ și să ieșim cu Tine."