De ani buni m-am întrebat ce aș fi înțeles în plus dacă aș fi citit mai multă arheologie biblică. Privind înapoi – nu cu mânie, dar supărat un pic pe mine – cred că este singurul domeniu teologic în care mi-aș fi dorit să muncesc mai mult. Vizitând, citind, admirând colecții arheologice și albume de arheologie m-am întors în vremea și locurile biblice și, recunosc, munca de teren pentru documentarea unor filmări ori pur și simplu în cele Șapte Biserici ale Apocalipsei ori pe străzile unor vechi cetăți ale istoriei Scripturii – o strașnică muncă de pelerinaj pe care tare îmi doresc să o prind cumva într-o carte – m-au ajutat să îmi îmbogățesc viața duhovnicească și construcția propovăduirii. Trebuie să vă spun – în acord cu articolele ultimelor două zile – că arheologia nu poate demonstra direct toate evenimentele relatate în Noul Testament, dar a descoperit numeroase vestigii asociate cu activitatea și tradiția legată de Apostolii Petru și Pavel. Din perspectiva arheologiei biblice, interesul principal este să arate dacă există dovezi materiale care confirmă existența Apostolilor, activitatea lor și tradițiile despre moartea și mormintele lor. Arheologia nu poate demonstra toate detaliile relatărilor biblice, dar oferă un context istoric și unele indicii importante.

Una dintre cele mai importante descoperiri asociate cu Petru este la Capernaum, pe țărmul Mării Galileii. Aflată nu departe de sinagogă, situl reprezintă, în fapt, casa soacrei lui Petru care a fost vindecată de friguri de către Hristos. Teribilă plată a chiriei. E casa de unde Domnul a propovăduit și ultimele cercetări identifică locul nu în fața dinspre Mare a casei, ci în culoarul de stradă cuprins între sinagogă și zidurile casei smerite. Astăzi acoperite de o construcție deloc arătoasă dar cu siguranță arată mai bine decât atunci când cei patru prieteni au spart acoperișul să aducă dinaintea lui Iisus pe paralitic. Evangheliile menționează că Iisus a locuit temporar în casa lui Petru și că aici au avut loc vindecări (Marcu 1, 29-34). Săpăturile efectuate de arheologii franciscani au identificat, astfel, o casă din secolul I apoi au documentat transformarea ei într-un loc de adunare creștin încă din secolul I sau începutul secolului II. Ce avem de reținut este că aici sunt sute de inscripții grecești, aramaice și latine cu rugăciuni către Iisus Hristos și Petru. Plimbând vârful degetelor peste plăcile de piatră simți încă pulsațiile de încredere ce mutau inima rugătorilor în mintea lor bucuroasă de întâlnirea cu un astfel de loc. Camera principală a fost modificată diferit de celelalte locuințe din zonă, sugerând că a devenit un loc venerat foarte devreme. Mulți arheologi consideră că există argumente serioase că aceasta este casa păstrată în memoria comunității locale ca fiind a lui Petru, deși identificarea absolută nu poate fi demonstrată.

La polul opus al vieții lui Petru avem mormântul său de la Vatican. Tradiția creștină afirmă că Petru a fost martirizat la Roma în timpul împăratului Nero (cca. 64–67 d.Hr.). Sub Bazilica Sfântul Petru au fost efectuate săpături între 1939 și 1950. Pe anumite laturi s-a săpat inclusiv în anii din urmă. Descoperirile au inclus o necropolă romană din secolul I, un monument comemorativ numit de cercetători „Trofeul lui Gaius”, o serie de graffiti cu invocări către Petru și oseminte ale unui bărbat în vârstă. Importanța descoperirii vine din faptul că un scriitor creștin din jurul anului 200, numit Gaius din Roma, afirma că poate arăta „mausoleul/ Trofeul” (Tropaeum – asemenea construcției de la Tropaeum Traiani, Adamclisiul de acasă de la noi) lui Petru de pe Colina Vaticanului. Arheologii au găsit exact un astfel de monument în locul descris de Gaius. Cât de sigură este identificarea? Există trei poziții. Prima este poziția Vaticanului care afirmă că  osemintele sunt foarte probabil ale lui Petru. A doua este poziția moderaților care admite că monumentul marchează aproape sigur memoria lui Petru, dar identitatea oaselor nu poate fi demonstrată. Desigur că există, ca în toate cele, poziția sceptică și afirmă că nu există suficiente dovezi pentru identificare. Majoritatea specialiștilor acceptă că locul a fost venerat ca mormântul lui Petru încă din secolul al II-lea.

Sfântul Pavel, în arheologia biblică, își leagă numele în primul rând de Tars – orașul natal. Știm că Pavel s-a născut în Tars, un important centru al Ciliciei. Astăzi printre blocuri ori la marginea cartierelor se vădesc asemeni unor insule de istorie trecută, colonade, un drum roman ori poarta cea mai importantă a orașului, despre care am mai povestit. Arheologia a confirmat că Tars era un mare centru „universitar” și comercial, avea influențe grecești, romane și orientale și era exact tipul de oraș cosmopolit descris indirect în Faptele Apostolilor.  Există și un sit numit „Fântâna Sfântului Pavel”, dar legătura directă cu apostolul nu poate fi demonstrată. Construcția pare mult mai recentă, dar îmi pare fundamental să spunem că pentru foarte multă vreme a fost singura sursă de apă a orașului în care tânărul Saul și-a început istoria umană. De ce n-ar fi, așadar, locul unde se răcorea de sete copilul și adolescentul Saul? Una dintre cele mai impresionante confirmări arheologice este legată de itinerariile sale. Au fost descoperite drumuri romane, stadioane – Efesul merită amintit – porturi (unele pe care abia le intuim arheologic, e cazul Miletului), inscripții și orașe menționate în Faptele Apostolilor. Trebuie să vă spun că unele dintre cele mai interesante locuri atestate de tradiție și acceptate oarecum de arheologie sunt copaci seculari – în Pergam e chiar numit strejarul lui Pavel – ori chiar școli și mici construcții casnice despre care face referire Scriptura. Printre cele mai importante argumente arheologice găsite în Corint se numără o inscripție care îl menționează pe Gallion, proconsulul Ahaiei, Lucius Junius Gallio Annaeanus, fratele celebrului filosof Seneca. Faptele Apostolilor 18 ne spune că Pavel a fost adus înaintea lui Gallion. Inscripția permite datarea foarte precisă a episodului în jurul anilor 51–52 d.Hr. și reprezintă una dintre cele mai importante confirmări istorice ale cronologiei pauline. Ori, cum spun autorii de lucrări pe temă, „ancora cronologică principală”.  La Efes au fost identificate teatrul uriaș menționat în Faptele 19, strada Arcadiană, agora și o serie de temple și clădiri administrative. Descrierea revoltei argintarilor din Efes corespunde foarte bine topografiei orașului. Nu mai spun că Statuia Dianei din Efes, extrasă din situl arheologic la vremea construcției căii ferate spre Kusadasi, a fost preluată de arheologii Germani și, pentru multă vreme, a îmbogățit colecția arheologică de la Berlin. În Filipi săpăturile au descoperit forumul roman, o închisoare tradițional asociată cu Pavel și inscripții care confirmă statutul de colonie romană menționat în Faptele Apostolilor. 

În ce privește Mormântul lui Pavel, Tradiția afirmă că Pavel a fost executat la Roma. Mormântul său este asociat cu Bazilica Sfântul Pavel din afara Zidurilor (San Paolo fuori le Mura) a cărei primă construcție este atestată în 324 d. Hr ridicată fiind de către creștini în vremea lui Constantin cel Mare, el însuși fiind ctitor al ei. În timpul cercetărilor moderne a fost descoperit un sarcofag antic sub altarul principal. Pe sarcofag apare inscripția: Paulo Apostolo Mart („Apostolului Pavel, martir”). Analizele efectuate asupra unor fragmente din interior au indicat materiale compatibile cu o înmormântare din primele secole creștine. Ca și în cazul lui Petru, nu există o dovadă absolută, însă tradiția locului este foarte veche și continuă fără întrerupere din Antichitate.

În ce privește pe cei doi, Petru și Pavel priviți ca subiect de arheologie luat împreună, ceea ce este remarcabil este că ambii sunt menționați de surse creștine foarte timpurii (Clement Romanul, Ignatie al Antiohiei, Irineu), amândoi sunt asociați cu locuri de cult și memoriale extrem de vechi. Roma păstrează tradiții neîntrerupte despre martiriul lor încă din secolul al II-lea, iar multe detalii geografice și politice din Faptele Apostolilor s-au dovedit corecte prin descoperiri arheologice. Totuși, arheologia nu poate demonstra miracolele, convertirea lui Pavel sau așezarea lui Petru în ierarhia slujiri în Roma. Ea poate doar verifica contextul istoric, existența comunităților creștine timpurii și vechimea tradițiilor legate de cei doi apostoli. Putem spune că  dintre toate personajele Noului Testament, Petru și Pavel sunt printre cele mai bine susținute arheologic, în sensul că există situri, inscripții, monumente funerare și tradiții foarte vechi care îi leagă de locurile și evenimentele descrise de sursele creștine timpurii.

Desigur că tot ce am consemnat aici e un prag minimal de cunoaștere în ce-i privește. Cred, personal, că școala românească de teologie are obligația de a aduce dinaintea credincioșilor noștri frumusețea fără seamăn a argumentării arheologice. Suntem într-o lume în care reperele materiale sunt importante. Sunt dătătoare de ton în înțelegerea dinspre interior a Scripturii. Eu am devenit mai prieten cu Biblia și istoria ei tocmai străbătând – uneori deloc la figurat – cărările istorice ale cărților ei. Cei doi Apostoli îmi sunt dragi, dincolo de mărturie și minuni, pentru omenitatea lor pusă la îndemâna dumnezeirii. Ori partea aceasta a omenității înseamnă și că au locuit între noi, în preajma lui Dumnezeu dar și în mijlocul comunității lor creștine. Și astăzi, în mijlocul nostru.