Arbitrul faptelor noastre este conștiința

Cuvinte duhovnicești

Arbitrul faptelor noastre este conștiința

Căci nimeni dintre noi nu este atât de fără de minte, încât să nu aibă simţirea a ceea ce este de folos.

Adeseori, când atleţii luptă cu pumnii unii cu alţii, arbitrul loveşte cu toiagul în biruitor, mustrând înfrângerea, ca să-l facă să aspire la cununa stricăcioasă dată de agonotet în lauda întregului popor. Tot aşa şi în lupta cea din noi a răutăţii împotriva celor duhovniceşti, arbitrul, care este cugetul stăpânitor, împunge, ca prin puterea pusă în lucrare a unui toiag, voile noastre cele bune, precum şi pe cele rele. Căci nimeni dintre noi nu este atât de fără de minte, încât să nu aibă simţirea a ceea ce este de folos, după cum cunoaştem şi pe cele rele că, dacă le facem, se vor mustra la judecată. Aşadar, pofta poate fi biruită şi este biruită de gânduri. Căci atunci când poftim moliciunea plăcerii, nu cădem în pierzania călcării de lege, dacă nu vrea cugetul.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele MinunatCuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 65)

Citește despre: