Arhiepiscopia Bucureștilor oferă zilnic hrană pelerinilor veniți la hram
Joi, 23 octombrie, în timpul procesiunii „Calea Sfinților”, desfășurată pe străzile Capitalei, când raclele cu moaștele Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, ale Sfântului Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir, ale Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena, precum și ale Sfântului Cuvios Ioan Iacob de la Neamț au fost purtate în rugăciune și cântare, reprezentanții protoieriilor din Arhiepiscopia Bucureștilor s-au alăturat pelerinilor, aducând daruri de hrană pentru cei care, cu credință și răbdare, așteaptă să se închine la sfintele odoare.
Pelerinii care vin în aceste zile pe Dealul Patriarhiei vor primi zilnic, potrivit tradiției, pachete cu alimente care constau în sandvișuri și apă îmbuteliată, oferite de voluntarii „Tineri în acțiune” și de reprezentanții protoieriilor rânduite.
Primii rânduiți pentru a veni în sprijinul închinătorilor au fost ostenitorii protopopiatelor Ploiești Nord și Ploiești Sud, care au adus împreună peste 2.000 de sandvișuri și apă plată îmbuteliată.
Numărul pelerinilor care vin să-l cinstească pe Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, este din ce în ce mai mare. Noi, Protoieria Ploiești Nord, cu sprijinul parohiilor din cadrul protopopiatului, ne-am gândit ca și în acest an, așa cum am procedat și în anii trecuți, să venim în sprijinul celor care așteaptă să se închine, pregătind, împreună cu Protoieria Ploiești Sud, 2.000 de sandvișuri, precum și apă plată, ceai și cafea pentru toți cei care stau cu răbdare la rând, dorind să se închine cu evlavie la sfintele moaște. Pentru noi, această slujire este o mare bucurie și o binecuvântare. Prin aceste daruri simple dorim să arătăm dragostea frățească și grija față de toți pelerinii care, cu multă credință și evlavie, vin să aducă cinstire Sfântului Dimitrie. Este un gest de comuniune și recunoștință, prin care dorim să aducem o picătură de bucurie celor care așteaptă cu răbdare să se închine la cinstitele sale moaște., a spus părintele Adrian Matei, protopop de Ploiești Nord.
De asemenea, părintele Mihăiță Stroe, protopop de Ploiești Sud, a evidențiat importanța acestei acțiuni, subliniind că primele pachete cu hrană oferite pelerinilor prezenți pe Colina Bucuriei aduc o bucurie specială, simțită atât de cei care primesc, cât și de cei care oferă:
Privind la Colina Bucuriei, unde primele pachete sunt oferite cu dragoste și atenție, simțim împreună emoția darului și a răbdării răsplătite prin comuniune. Este o bucurie care se răspândește, care ne face să zâmbim și să simțim că fiecare gest simplu poate fi o lumină în sufletul cuiva. Această experiență ne amintește că darurile lui Dumnezeu nu se măsoară doar prin lucruri materiale, ci prin momentele de comuniune, prin clipele în care sufletele se apropie de sfințenie. În fiecare an, Protoieria Ploiești Sud s-a pregătit cu sandvișuri, apă și un mic desert pentru pelerinii veniți la hramul Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, aducându-le astfel un prilej de alinare și bucurie.
Astăzi 24 octombrie, hrana pentru pelerini va fi oferită de Protopopiatul Ilfov Sud și Protopopiatul Ilfov Nord, care vor aduce împreună 3.500 de sandvișuri și apă îmbuteliată.
Sâmbătă, 25 octombrie, hrana pentru pelerini va fi oferită de protopopiatele Sector 5 Capitală și Sector 6 Capitală.
