IPS Părinte Mitropolit Teofan, la Zosin: „Când vă este greu, luaţi icoana Brâncovenilor şi veţi vedea cât de mici sunt încercările şi necazurile noastre!”

 

Miercuri, 16 august, când Biserica Ortodoxă Română i-a prăznuit cu mare cinste pe Sfinţii Martiri Brâncoveni, Manastirea Zosin din județul Botoșani a îmbrăcat haine de sărbătoare. Sute de credincioşi botoşăneni, dar şi pelerini sosiţi din alte judeţe ale Moldovei, au asistat la sfintirea Altarului de vară aflat în curtea mănăstirii.

În sunet de clopot şi bucium, IPS Teofan și soborul de ierarhi ai Bisericii noastre au fost întâmpinaţi de sute de credincioşi, alături de membri ai autorităţilor locale şi centrale, la primele ore ale dimineţii.

După oficierea slujbei de târnosire a Altarului de vară, sub protia Înaltpreasfinţitului Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, Sfânta Liturghie a fost săvârşită pe un podium special amenajat, de un impresionant sobor de arhierei, preoţi şi diaconi, din care au făcut parte Înaltpreasfintitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, Preasfinţitul Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Preasfinţitul Părinte Episcop Macarie al Europei de Nord, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal şi Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Sfântul Constantin Brâncoveanu este un Avraam al neamului nostru”

În cuvântul adresat credincioşilor prezenţi la acest moment, IPS Părinte Teofan a felicitat atât ostenitorii care au sprijinit lucrările efectuate la Zosin, cât şi întreaga obşte monahală, alături de stareţul acesteia, părintele arhim. Teodosie Pleşca, pentru eforturile depuse în ultimii ani la zidirea singurului sfânt lăcaş din judeţul Botosani cu hramul Sfinţilor Martiri Brâncoveni.

În continuare, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei a vorbit despre martiriul Sfinţilor Brâncoveni, îndemnându-i pe toţi cei prezenţi să le urmeze pilda de jertfă pentru ţară şi pentru credinţa creştină, rugându-se şi având nădejde în ajutorul lor: „Când vă este greu, scoateţi, vă rog, icoana Sfinţilor Brâncoveni. Dacă o veţi priviţi cu atenţie şi dacă veţi gândi puţin prin ce a trecut Sfântul când şi-a văzut cei patru copii decapitaţi, în faţa lui, de ziua soţiei sale, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, după patru-cinci luni de teminţă grea şi de chinuri, ne vom da seama că tot ceea ce vine asupra noastră e nimic faţă de cele pe care el le-a pătimit. Şi putea pe toate să nu le pătimească, dacă abandona credinţa ortodoxă. Şi bogăţie, şi scaun, şi copii, şi nevastă, la toate acestea a renunţat, ca să nu se lepede de dreapta credinţă. Astfel, când vă este greu, luaţi, vă rog, icoana Brâncovenilor, meditaţi puţin la viaţa lor şi veţi vedea cât de mici sunt încercările şi necazurile noastre”.

La finalul slujbei religioase, şi Înaltpreasfintitul Părinte Iosif a subliniat importanţa acestei mărturisiri de credință de la sfârşitul secolului al XVII-lea, arătând că Sfântul Voievod Constantin Brâncoveanu a asistat la moartea copiilor săi pentru Domnul, ca odinioară Avraam, la jertfa fiului său, Isaac: „Nu s-a smintit, nu s-a lepădat Sfântul Constantin, văzând cu propriii lui ochi moartea pruncilor săi, spunându-le: «Totul am pierdut în lumea aceasta, dar nimic nu e mai de preţ decât credinţa în Iisus Hristos. Nu ne vom pierde şi sufletul nostru». Iată pe cine are ca părinte Sfântul Constantin, ca şi toţi cei care cred în cuvântul lui: pe marele nostru părinte Avraam. El este un Avraam al neamului nostru”.

Sute de credincioşi s-au închinat la moaştele Sfântului Constantin Brâncoveanu

După cum a mărturisit arhim. Teodosie Pleşca, stareţul Mănăstiri Zosin, în cuvântul său de mulţumire, Altarul de vară care s-a sfinţit astăzi a fost construit între anii 2012-2015.

„Întrucât anul 2014 a fost declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca Anul omagial al Sfinţilor Brâncoveni, la împlinirea a 300 de ani de la martiriul lor, cu binecuvântarea Înaltpreasfintitului Părinte Mitropolit Teofan, am solicitat Preafericitului Părinte Patriarh Daniel o părticică din moaştele Sfântului Voievod Constantin Brâncoveanu, iar Preafericirea Sa ne-a promis că ne va da, cu condiţia să închinăm unul dintre noile altare ce s-au construit în noua incintă, acestui dreptcredincios voievod martir şi acest fapt l-a împlinit atunci când a participat la slujba de sfinţire a bisericii mari, iar prin urmare, de aici a luat fiinţă taina închinării acestui Sfânt Altar, Sfinţilor Martiri Brâncoveni”, a spus stareţul Mănăstirii Zosin.

Credincioşii prezenţi la acest binecuvântat moment au trecut prin Sfântul Altar, potrivit rânduielii, aducând prinos de cinstire Sfântului Voievod Martir prin închinarea la icoana sa şi la o părticică din sfintele sale moaște, dăruite Mănăstirii Zosin de către Părintele Patriarh Daniel în urmă cu doi ani, cu prilejul sfințirii noii biserici.

Vezi şi galeria FOTO: Altarul de vară al Mănăstirii Zosin, sfinţit de şase ierarhi (Galerie FOTO)

De la același autor

Ultimele din categorie