(Video) Lansare de carte: „Chinonicarul vechilor dascăli”

Arhiepiscopia Iaşilor

(Video) Lansare de carte: „Chinonicarul vechilor dascăli”

În sala „Sinaxar” a Muzeului Mitropolitan din Iași a avut loc sâmbătă, 29 septembrie 2018, lansarea cărții „Chinonicarul Vechilor Dascăli”, o colecție de muzică psaltică în limba română ce conține exclusiv chinonice ale vechilor compozitori din perioada bizantină și postbizantină, exighisite în noua notație de către Hurmuz Hartofilax.

Traducerea în limba română a cărții a fost asigurată de către Adrian Sîrbu, Președintele Asociației Culturale Byzantion și Director artistic al Festivalului de muzică bizantină de la Iași, în colaborare cu Irina Cusnir.

Lucrarea face astfel accesibil tuturor psalților din România un repertoriu pe cât de vechi și complex, pe atât de necesar la fiecare slujbă a Sfintei Liturghii, urmărindu-se prin aceasta încurajarea practicării în strana românească a acestui gen compozițional.

La final, Grupul psaltic Byzantion împreună cu cei prezenți în sală au intonat una din lucrările din volumul lansat în această zi, Chinonicul zilei de sâmbătă.