Deoarece cuvântul nostru este pentru ochi, adaug aici şi [despre] dulceaţa cea dobitocească şi deşarta împătimire pe care o au unii fraţi care îşi împodobesc casele lor cu oglinzi mari şi de mult preţ ca să-şi veselească ochii cu ei înşişi, pricinuindu-şi în inima lor acea dulceaţă pe care o vânează din toate părţile. Ca şi cum dacă nu se va adăuga şi acea dulceață meşteşugită a ochilor, nu ar fi de ajuns acea dulceaţă pe care firea şi purtarea de grijă a lui Dumnezeu a rânduit-o spre a mângâia ochii, cu atâtea imagini frumoase ale întregii [creaţii].

De aceea rog pe Stăpânul meu să se depărteze de o dulceaţă deşartă şi prihănită ca aceasta. Să nu ai oglinzi în Mitropolie, iar dacă ai, să le lepezi ca pe nişte lucruri cu totul necuviincioase vredniciei tale dumnezeieşti. Pentru că folosirea acestor oglinzi nu numai că pricinuieşte multe căderi vrednice de mustrare, ci îi aruncă pe mulţi în necuvioase şi de râs îndrăgiri asupra lor înşişi, ei devenind pilde ale veacurilor trecute.

(Sfântul Nicodim Aghioritul, Paza celor cinci simțuri, Editura Egumenița, Galați, p. 130)