Cu toții, cred, ne dorim să fim liberi. În seara zilei de 10 iunie în clădirea care a aparţinut odată vistiernicului Alecu Balş, cunoscută sub numele de Casa Balș, a fost organizată de către Universitatea de Arte „George Enescu” o seară de dialog pe tema, Arta – expresie a libertății. Invitatul întâlnirii a fost părintele Protos. Nicodim Petre, coordonatorul Departamentului de Misiune pentru Tineret al Arhiepiscopiei Iașilor. După definirea pe scurt a termenilor artă și libertate, părintele a dezvoltat în câteva gânduri provocatorul subiect.

Știam deja că arta are drept scop producerea unor valori estetice. Un plus de noutate a venit atunci când, în puține cuvinte, părintele a arătat că libertatea este îngrădită de păcat, de necunoaștere și de frică. André Malraux spunea că opusul patimii nu este virtutea, ci libertatea. Necunoașterea sau neștiința îngrădesc și ele pe omul ce vrea să înțeleagă, să se deschidă spre universal. Fricile, de orice fel ar fi ele, paralizează, inhibă, blochează libertatea omului.

„Lacul oglindește stelele pentru că vrea să fie cer”. (Lucian Blaga)

Fiecare om are între darurile primite și darul libertății. Făcut după chipul lui Dumnezeu, omul se bucură de libertate, atât de mult încât Îl poate refuza chiar pe Creator. Fără libertate, arta ca formă de căutare și realizare a frumosului nu este posibilă. Arta este născută dintr-o libertate interioară și are capacitatea de a propune libertatea. Artistul este un apostol al frumosului și al armoniei. Arta se naște din armonia interioară a sufletului artistului și propune armonia. Artistul are libertatea, inspirația și metoda de a transfigura materia. Arta este o formă de spiritualizare a materiei. Piatra, lemnul, sticla capătă formă, culoare și, astfel, ele spun o poveste. Aerul primește viață, se transformă în sunete armonioase și apoi în emoții și, ascultând aceste sunete, oamenii primesc și ei viață. Prin arta sa, artistul are libertatea de a vorbi oamenilor. Artistul are și libertatea de a alege mesajul pe care dorește să-l transmită. El poate transmite o stare personală, trecătoare sau o idee în care să se regăsească întreaga umanitate. Libertatea în artă se vede și din faptul că opera de artă la un moment dat trăiește independent de artist, trăiește și după trecerea artistului din această viață. Opera capătă viață și autonomie. Atunci se formează o trinitate: public, artist și frumos. În această trinitate artistul însuși se poate uimi, se poate hrăni din opera sa.

Revenind la libertate, arta oferă spațiul libertății în care artistul poate să dăruiască din prea-plinul sufletului său. Prin artă, avem libertatea de a putea vorbi chiar, despre prizonierat, despre încătușare, despre subjugare. Prin lucrarea sa, artistul poate vorbi mai bine și mai profund decât un filozof, poate spune adesea ceea ce nu pot spune politicienii. Cineva spunea că poeții au făcut istoria, nu generalii.

Totodată, în libertatea lui, omul poate săvârși lucruri împotriva frumosului, a adevărului sau a armoniei. Acest lucru este numit de noi, de Biserică, păcat. Sunt lucruri im-pecabile și lucruri pecabile. Vorbim, spre exemplu, despre un alb impecabil. (lat. in – fără, peccare – a greși, a păcătui). În artă, opusul frumosului nu este urâtul, ci lipsa de responsabilitate, păcatul, imoralitatea. Păcatul este un abuz de libertate. Prin păcat ca abuz de libertate și negare a lui Dumnezeu, omul introduce dezordinea în unitatea dintre suflet și trup, o denaturare a relației dintre semeni și, totodată, între oameni și creație. Libertatea în afara lui Dumnezeu este o libertate limitată și sinucigașă, este libertate împotriva omului. Adevărata artă soluționează nu doar o problemă de estetică, ci și una de suflet. Arta este o fereastră spre Cer, spre Adevăr, spre frumos. Privim prin această fereastră și ne liniștim, ne veselim, ne inspirăm, și, mai mult,... ne rugăm. Arta este o formă de rugăciune, este slavă adusă lui Dumnezeu și o fereastră spre infinit.

Sau… în libertatea sa, omul poate crea ferestre spre abis, spre nonsens, spre întuneric. Prin fereastra aceasta nu putem vedea prea departe. Ea deschide spre umbre, spre confuzie. Întorși de la această fereastră, spre ceilalți, spre lume, chipurile celor ce au zăbovit privind această artă împărtășesc și ele nedumerirea, angoasa, umbra. Ce faci te face. Suntem ceea ce consumăm.

O altă idee împărtășită de vorbitor a fost aceea că arta, ca și cultura, poate deveni idol. Arta nu este o valoare absolută, nu este o ultimă realitate, nu este finalitatea vieții noastre. De aceea, modul cum ne raportăm la artă ne deschide sau ne închide, ne eliberează sau ne face prizonierii ei. Arta, înțeleasă în spirit creștin, eliberează de păcat, de necunoaștere și de frică. În fața operei de artă peste care odihnește harul lui Dumnezeu, omul simte nevoia să-l îmbrățișeze pe cel de lângă el.

La finalul expunerii au fost întrebări și schimburi de opinii, susținute printre alții de organizatorii conferinței, doamna Prof. univ. dr. Laura  Vasiliu, decan al Facultății de Interpretare, Compoziție și Studii Muzicale Teoretice, Asist. Univ. Adrian Sârbu, care au nuanțat și au îmbogățit frumusețea întâlnirii.  

Andrei Grosu, ATOR Iași