Ascultarea este cea care ne îndrumă pe calea desăvârşirii.

De vreme ce însuşi Hristos Mântuitorul nostru a fost ascultător nu pentru puţină vreme, ci până la moarte, dacă şi noi vom fi totdeauna ascultători, totdeauna vom fi fericiţi. Dar nenorocirea noastră este aceea că patima cea cumplită a iubirii de sine a făcut voinţa noastră de fier, adică neclintită fată de ascultare: deseori ni se pare că suntem înţelepţi şi că putem vedea mai bine decât ceilalţi şi tot aşa.

Adevărata ascultare, care aduce sufletului mare folos, se realizează atunci când lucrezi împotriva voinţei tale; atunci Domnul însuşi te poartă pe braţele Sale şi binecuvântează ostenelile tale.

(Ne vorbesc Stareții de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, 2007, p. 154)