- Gheronda, văd că unii oameni care nu cred în Dumnezeu sunt stăpâniţi de o dorinţă puternică de a cunoaşte lumea, de a călători, de a se distra.

- Când omul nu crede în viaţa de apoi, caută să cunoască lumea, să se bucure în această viată ba de una, ba de alta. Şi în cele din urmă ce alege? Are continuu înlăuntrul său un gol. Pe când, dacă are credinţă în Dumnezeu, îl cunoaşte pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu, şi atunci se simte împlinit sufleteşte.

Astăzi tot răul vine de la necredinţă. Odinioară lumea credea. Chiar şi cel mai indiferent om avea puţină credinţă înlăuntrul său. Poate că oamenii erau simpli, poate că nu înţelegeau nimic din cele pe care le auzeau în biserică. Unii nu ştiau nici că Evangheliile sunt patru la număr; credeau că sunt douăsprezece. Dar ce credinţă şi ce evlavie aveau! De ce curaj erau în stare şi infirmierele! Câte din ele nu mergeau voluntare în război! Aveau credinţă şi duh de jertfă şi ajutau foarte mult. Astăzi mi-a spus cineva că un bolnav spunea „Crezul”, iar infirmiera îl lovea, căci credea că îi făcea vrăji! Să nu ştie nici măcar Simbolul Credinţei! Unde am ajuns! Îi întrebi pe unii tineri: „Tu în ce crezi?”. „Nu ştiu, îţi răspund, încă nu am ajuns la o concluzie”. „Ce credinţă are mama ta, tatăl tău?”. „Nu ştiu, nu i-am întrebat”. Nu l-a interesat să afle ce credinţă au părinţii lui! Cum să fie cineva ajutat când el este atât de nepăsător?

(Cuviosul Paisie Aghioritul, Patimi și virtuți, Ed. Evanghelismos, București, 2007, p. 278)