Astrologia
Dacă urmăriţi ziarele din ajunul Anului Nou, sunt publicate interviuri cu tot felul de vrăjitori, mediumi şi astrologi despre ce se va întâmpla în anul ce urmează să vină. Greşesc atât cei ce îi ascultă, dar şi aceşti înşelători! Unii, deci, sunt vinovaţi pentru prostie, iar ceilalţi pentru înşelăciune – ca să nu mai vorbim, bineînţeles, de ziarele care publică aceste tâmpenii, pentru a se vinde.
- Gheronda, ce părere aveţi despre cele pe care le spun astrologii?
- Dacă urmăriţi ziarele din ajunul Anului Nou, sunt publicate interviuri cu tot felul de vrăjitori, mediumi şi astrologi despre ce se va întâmpla în anul ce urmează să vină. Şi ei ne spun tot ce îi insuflă… pântecele lor!
Despre cele trei mari evenimente care au avut loc în primul trimestru al anului 1986 – despre omorârea lui Palme, primul ministru al Suediei, despre nenorocirea cu Challenger şi uriaşa catastrofă de la Cernobâl, nimeni dintre vrăjitori şi astrologi n-a spus nimic. Însă vor avea neruşinarea să apară din nou la sfârşitul anului în faţa noastră, pentru a ne face profeţii pentru noul an ce stă să vină!
Greşesc atât cei ce îi ascultă, dar şi aceşti înşelători! Unii, deci, sunt vinovaţi pentru prostie, iar ceilalţi pentru înşelăciune – ca să nu mai vorbim, bineînţeles, de ziarele care publică aceste tâmpenii, pentru a se vinde.
(Arhimandrit Epifanie Theodoropulos, Toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm, Editura Predania, București, 2010, pp. 16-17)
Vai celor ce fac pe duhovnicul și omoară sufletele celor ce se mărturisesc!
Când lucrăm virtuțile, trebuie să fim atenți la ispite
Citește despre:Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro