Într-o seară, stând de vorba cu câțiva credincioși le-a spus acestă frumoasă istorioară din Prolog:

Ascultați! Era un pustnic și cugeta întru sine, cu cine să fie el asemenea? Cu Sfântul Antonie? Cu Avva Macarie? Iată, aude un glas de sus: „Ce cugeți așa, Părinte? Că nu ai ajuns nici măsura lui Zaharia Ciubotarul din cetatea Constantinopolului”. Și nu l-a răbdat inima pe sihastru până nu s-a dus la el.

– Aici locuiește Zaharia Ciubotarul? M-a trimis Dumnezeu la tine. Dar, nici în casă nu intru, nici pe pat nu stau, nici mâncare nu gust până nu-mi spui viața ta.

– Ce viața am eu, Părinte, ca să fiu plăcut lui Dumnezeu? Eu sunt mirean și aceasta este femeia mea. Doar atât că, ce câștig din lucrul mâinilor, împart în trei. O parte o dau la săraci, o parte la biserici și mânăstiri, iar a treia parte cheltuim pentru casă.

– Te jur pe Hristos să-mi spui ce faptă bună faci!, a zis pustnicul. Dacă a văzut omul ca nu poate tăinui, a zis:

– Aceasta este femeia mea de 15 ani, dar cu ea într-un pat niciodată nu m-am culcat.

Și s-a întors sihastrul la chilia lui, dând slavă lui Dumnezeu.

Am spus aceasta istorioară ca să nu ne mândrim. Că are Dumnezeu destui drepți și aleși prin sate și orașe, care au familie și greutăți, dar ne întrec pe noi prin răbdare, post, rugăciune, milostenie și viață curată.

(Părintele Paisie Olaru, povățuitor spre poarta Raiului​, Editura Doxologia, Iași, 2010)