Un părinte a îmbrăţişat monahismul împreună cu fiul său, pe atunci încă la vârsta prunciei. După ani, s-au coborât amândoi în cetate. Tânărul, acum călugăr, se găsea pentru prima dată în mijlocul cetăţii. Şi a simţit că se găsea în altă lume. A văzut pentru prima dată şi câteva femei mergând prin cetate. Le-a privit oarecum curios şi a întrebat:

- Tată, cine sunt aceşti oameni?

- Călugări care trăiesc în lume, i-a răspuns părintele său, nevoind să-i aducă gânduri viclene. Şi fiul i-a zis:

- Să luăm cu noi în pustiu un astfel de călugăr, aşa, pentru tovărăşie! Ce l-a făcut pe călugăr să se „lipească de femeie"? Însăşi firea lui! Femeia este ieşită din bărbat (v. Facerea 2, 21), aşadar acestuia îi lipseşte ceva. El simte că are ceva lipsă şi de aceea caută, cercetează, ca să afle partea lui pierdută. Dar şi femeia, la rândul ei, caută să-şi afle izvorul, locul, originea ei. Şi, astfel, între ei există o căutare reciprocă, ascunsă, un magnetism îmbietor.

(Arhimandrit Vasilios Bacoianis, Căsătoria, Editura Tabor, Bucureşti, 2010, p.15)