Sunteți țintuiți la pat și de aceea nu puteți să mergeți la biserică și la mănăstire pentru slujbele dumnezeiești. Mă rog să zidiți în voi, cu ajutorul Domnului, o biserică nefăcută de mână omenească, duhovnicească, unde sufletul vostru va aduce neîncetat „jertfa bineplăcută lui Dumnezeu, prin Iisus Hristos”(I Petru 2, 5), prin rugăciunea minții și a inimii. (...)

Ațintiți-vă ochii sufletești la Domnul, Care „pretutindenea este și pe toate le împlinește”. Numai Acesta să fie în mintea voastră! Preamăriți-L, mulțumiți-I, lăudați-L, căci așa deveniți templul Lui! Zidul acestui templu este răbdarea, altarul lui, inima care izvorăște iubire și recunoștință pentru Dumnezeu. Cântările sunt rugăciunile și sentimentele evlavioase. Psaltul de la templu este duhul binevoitor, care unește cântările și le execută cu cuget statornic și evlavios.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Călăuzire către viața duhovnicească, Traducere de Preot Victor Manolache, editura Egumenița, p. 37)