Autosuficiența ce bântuie lumea
Această autosuficiență care ne bântuie distruge opera mântuirii noastre: cum să-i vorbească Hristos celui care se justifică pe sine?
Cei mai mulți dintre creștinii zilelor noastre nu sunt conștienți de starea duhovnicească în care se află. Suntem „morți în păcatele noastre” (Efeseni 2, 5) - și nu numai că nu pricepem acest lucru, dar avem chiar impresia că suntem împodobiți de virtuți și plini de darurile Duhului Sfânt. Din nefericire, această autosuficiență care ne bântuie distruge opera mântuirii noastre: cum să-i vorbească Hristos celui care se justifică pe sine? Suntem întocmai fariseului contemporan cu Mântuitorul, care nu credea că avea trebuință de doctor. Cum poate pătrunde marele dar al pocăinței și al deplângerii păcatelor săvârșite într-o viață lăuntrică incapabilă e a se analiza și dezvolta, într-o inimă care nu-și percepe deșărtăciunea?
(Mitropolit Hierotheos Vlachos, Psihoterapia ortodoxă: știința sfinților părinți, traducere de Irina Luminița Niculescu, Editura Învierea, Arhiepiscopia Timișoarei, 1998, pp. 52-53)
Rugăciunea este armă împotriva războiului văzut și nevăzut
Site dezvoltat de DOXOLOGIA MEDIA, Arhiepiscopia Iașilor | © doxologia.ro