Avantajul lui Hawking

 

Eram tânăr când am luat cartea lui Stephen Hawking convins fiind că, împreună cu el, voi găsi ușor în cosmologie dovada existenței lui Dumnezeu. Au ajuns primele 30 de pagini pentru a trăi senzația că mă aflu noaptea în pădure și că am uitat acasă lanterna. Având în minte cartea citită atunci, sunt sigur că Stephen Hawking, trecut de curând la Domnul, știe acum cum poate fi dovedită existența lui Dumnezeu.

Când Iisus Hristos a venit la Ierusalim, mulțimile îi strigau: „Osana Fiului lui David; binecuvântat este cel ce vine întru numele Domnului!” (Matei 21, 9). Cine, dintre cei care rosteau aceste cuvinte sfinte, ar fi știut, în acele clipe de bucurie, ce se va întâmpla, doar câteva zile mai târziu... Fiecăruia dintre noi îi este dat să trăiască clipe de bucurie, de înălțare și de recunoaștere a meritelor sale. Tot noi suntem confruntați cu momente de deznădejde, de singurătate, de incertitudine și de lipsă de înțelegere din partea semenilor noștri. Acest exemplu existențial, al contrastului radical dintre Duminica Floriilor și Vinerea Mare, este fundamental pentru o înțelegere rațională a realității noastre de zi cu zi. La bucurie și la succes, viața pare ușoară și trăim cu pericolul de a ne lua viața în ușor, orbiți de strălucirea reușitelor noastre. La necaz și la îndoială totul pare mai apăsător, mai tulbure și mai neclar. Ne zbatem, nu ne înțelegem soarta și cădem în păcatul deznădejii . Nu este o diferență prea mare între a  lua viața în ușor la bucurie și a fi disperați când trăim înfrângeri personale. În ambele situații suntem în primejdia de a pierde orice echilibru sufletesc. Trăim mereu pe muchie de cuțit, pendulând între agonie și extaz. Să luăm, și din acest punct de vedere, exemplul Mântuitorului. Aceiași oameni, aceiași locuitori ai Ierusalimului, l-au aclamat duminica, l-au sărbătorit și l-au cinstit ca pe un împărat, pentru ca apoi, puține zile mai târziu, să-l vadă chinuindu-se și murind crucificat. Nu există o deosebire mai radicală decât acesta, dintre cele două evenimente petrecute la interval de doar câteva zile. Se cuvine a preciza imediat : spre deosebire de noi, Mântuitorul nu s-a lăsat sufocat de euforie când a fost aclamat și sărbătorit de mulțime și nici nu s-a de dezis de EL însuși, nu a cedat în fața pericolului iminent și imposibil de ocolit. A cerut, pe Cruce fiind, ajutorul Tatălui ceresc și a împlinit jertfa prin care ne-a  deschis nouă calea către Împărăția Cerurilor.

Această pendulare între timpuri faste și cele potrivnice este un exemplu la nivel existențial pentru noi. Alternanța, ciclul dintre bine și  mai puțin bine, este o constantă a existenței noastre. Noi  trăim ciclic. Economiștii au observat alternanța dintre timpurile favorabile și perioadele de criză. Inevitabil, suntem confruntați cu crize economice. Dar, observă acești analiști, timpurile de criză sunt de regulă foarte scurte, spre deosedire de perioadele de bunăstare și de stabilitate economică ce sunt mult mai lungi. Totuși crizele rămân mai bine ancorate în amintirea noastră prin caracterul lor dramatic și prin schimbările pe care le provoacă. Același lucru este valabil și pentru fenomenele meteorologice extreme. Furtunile puternice țin câteva ore, cel mult câteva zile, dar sunt memorate prin ceea ce ele lasă în urmă. Perioadele lungi de stabilitate sunt uitate, nici măcar nu mai cont de ele. Ne dăm seama că, fără crize, nu am amprecia timpurile de stabilitate, căzând într-o uzură a binelui care devine ceva plictisitor. Fără furtuni, nu ne-am bucura niciodată de acele dimineți frumoase când armonia naturii ne mângâie sufletul și nici nu am mai observa vreodată puterea linistită a soarelui care apune în culori de pastel peste marea liniștită, înfiorată parcă de măreția trecătoare și sensibilă a momentului. Diferența existențială dintre Duminica Floriilor și Vinerea Marea trebuie percepută ca fiind normalitatea inefabilă. Faptul este important pentru că ne ajută să reacționăm, sau să încercăm măcar să reacționăm, la tot ceea ce ne rezervă viața. Nici succesul și nici înfrângerea nu sunt definitive, ele fac parte din trecerea vremii și a vieții. Depinde de noi dacă ieșim întăriți din aceste încercări sau dacă ne pierdem prin ele.

Înțelegem acum de ce, pe bună dreptate, moartea pe Cruce a Mântuitorului nu este momentul principal al sărbătorii pascale. Am putea considera Vinerea Mare ca fiind , prin excelență, momentul de criză de o violență maximă. Tocmai această criză ne deschide calea către adevărata minune aflată implicit în tragedia Vinerii Mari. Învierea Domnului, victoria asupra morții, asupra  păcatului strămoșesc reprezintă readucerea umanității la ordinea firească a existenței noastre pământești. Restaurarea condiției umane, evidența că fiecare dintre noi poate aspira la Împărăția Cerurilor, devin motivul fundamental al vieții. Noi trăim pentru viața viitoare, pe care o pregătim de aici , de pe pământ,  găsind, cu ajutorul Domnului, echilibrul sufletesc care să ne ajute dinamic a spori în credință prin fapte bune. Iisus Hristos, cel Înviat, se arată ca om cu trup și suflet, întreg, cu rănile pe care Sfântul Toma le poate pipăi, pentru ca el să se convingă că sunt adevărate. Dorința Mântuitorului nostru Iisus Hristos este a ne arăta că biruința asupra morții și mântuirea noastră sunt cu trupul și cu sufletul,  în plinătatea umanității noastre, așa cum este ea lăsată de  Dumnezeu. Înțelegem acum absurditatea incinerării, temă care, reapare periodic în dezbaterea publică. Sincer să fiu, când se vorbește despre incinerare, am senzația că noi oamenii ne înțelegem ca fiind niște rachete, care după decolare, ardem o treaptă a rachetei, pentru ca restul să zboare mai departe. Nu știu unde zboară sufletul fără trup, unde s-ar așeza el, cum și-ar găsi el liniștea odată ce a lăsat în urmă trupul carbonizat. Învierea Mântuitorului ne demonstrează că incinerarea este similară cu arderea de viu a trupului, și din acest motiv ea este crimă. Moartea nu reprezintă sfârșitul definitiv al vieții, ci ieșirea din condiția trecătoare a existenței către cea definitivă, alături de Dumnezeu. Prin incinerare, noi anulăm restaurarea condiției umane, adică chiar miezul sărbătorii pascale. Cât poate să fie de trist a ne disprețui trupul atăt de tare, încât să credem că, după moarte, el nu mai folosește la nimic, se poate arunca la gunoi, reciclat în cenușă!

Adevărul Învierii, ca biruință asupra morții, se poate înțelege doar prin Întruparea Mântuitorului nostru Iisus Hristos și percepe de noi numai datorită lucrării lui Dumnezeu prin har. Fără lucrarea divină omul rămâne prizonierul unei cunoșteri subiective imperfecte, a unei logici care,  chiar ascunsă sub formule sofisticate, nu poate oferi mai mult decât un rezultat empiric. Eram tânăr când am luat cartea lui Stephen Hawking convins fiind că, împreună cu el, voi găsi ușor în cosmologie dovada existenței lui Dumnezeu. Au ajuns primele 30 de pagini pentru a trăi senzația că mă aflu noaptea în pădure și că am uitat acasă lanterna. Evident că nu voi regreta niciodată că am citit această carte, am învățat foarte multe din ea. Dar, fără transcendență, fără harul divin, lumea devine o simplă cauză fără motiv, o metodică genială în sine, dar limitată formal la nivel de joc intelectual. Având în minte cartea citită atunci, sunt sigur că Stephen Hawking, trecut de curând la Domnul, știe acum cum poate fi dovedită existența lui Dumnezeu. Și ținând seama avantajul  lui de acum, față de noi, cred cu adevărat că în viață ne poate fi frică doar de propria nesiguranță și de propria aroganță. Să-l lăsăm pe Iisus Hristos cel Înviat în minte și în inimă, să-i urmăm exemplul prin fapte bune. Așa simțim bucuria Sărbătorii! Hristos a înviat!

De la același autor

Ultimele din categorie