Nu ca să primim darul care se dă fără condiții și fără merite, ci ca să nu uităm că l-am primit! Bucuria aceea este un act de primire conștientă a noastră în Domnul, este împărtășirea Sa de Sine cu noi. Actele Sale sunt în afara timpului. Când participăm la ele, când vine la noi, ne împărtășim de El și suntem și noi acolo. Când nu mai simțim asta, suntem acolo în timp și trăim „urma gândului”, dar adânc suntem acolo.

A fi onest înseamnă să nu uităm asta! Să nu ne mai permitem să confundăm existența cu ființa. Să nu primim acel „oare?” vrăjmaș, care a biruit-o pe Eva în Rai. Trăind în timp cu amintirea vie a acestei Întâlniri de Dincolo, vom putea să ne ținem mintea în iadul existențial și să nu deznădăjduim. Fără onestitate, ne putem permite să ne „odihnim” în câte o cădere care, de fapt, este delăsare.

(Monahia Siluana Vlad, Gânduri din încredințare, Editura Doxologia, Iași, 2012, p. 41)