Ceea ce mi se pare că trăim de ceva timp încoace, nu de o zi – două, este gradul ridicat de falsitate, atât de ridicat încât aproape ajunge politică de stat (în picioare, în faţa nulităţilor, ipocriziilor s.a.m.d.). Totul în jur tinde să devină fals, de la aer, apă, mentalitate, izvoare, duhuri şi văzduhuri până la gânduri, muzică, sunet şi răsunet. Lezarea bunului simţ, lezarea văzului, auzului, cerului şi pământului, - totul, dar absolut totul, parcă s-a stricat în jur. O fetiţă iese de la proba scrisă la Limba şi literatura română. O aşteaptă pe scările liceului tatăl: ce-ai făcut? Totul, tati, sunt fericită, mai rămân cu prietenii. Tatăl, liniştit, pleacă. Iese o primă colegă: ce-ai făcut dragă, cum a fost? Nimic, fată, apoi rosteşte o expresie vulgară din care reţin ceva legat de picioarele ei (goale şi înalte) băgate în Bacovia şi-n sicriele lui de plumb... Nu ştiu dacă domnişoara respectivă a depus contestaţie, sigur tatăl ei ar fi susţinut-o; n-ar fi exclus să fi luat însă notă de peste 9. Spun că n-ar fi exclus şi n-ar mira pe nimeni deoarece elevi care au terminat liceul cu media generală 5 – 6 au luat examenul de bacalaureat cu note de peste 9. Am înţeles că la admiterea în majoritatea facultăţilor se ia în calcul doar media de la bacalaureat: şi am voit atuncea să sui şi-n pisc să fiu/ O stea era pe ceruri. În cer era târziu (Arghezi). Este prea târziu să mai facem ceva? Întreb şi eu...

La un examen de admitere într-un seminar teologic, nu contează care, un candidat a reuşit să impresioneze comisia (din care făcea parte şi un ierarh) prin felul în care a spus rugăciunile: smerenie, plecăciune, zdrobire de inimă, multă duhovnicie. S-a spus, pe loc, dacă va intra la seminar, va ajunge sfânt... A intrat, dar n-a mai ieşit. În anul II a fost exmatriculat. Fusese prins furând telefoane mobile într-un mall.

Falsitate – falsitate – falsitate.

La interviul susţinut pentru admiterea într-o facultate de Teologie, nu contează de unde, o domnişoară a mişcat comisia prin ţinută. I se vedeau doar ochii, capul acoperit ca în Biserică, fustă lungă, chip natural, plecăciuni, mâini pupate ş.t.c. A fost admisă cu felicitări şi urări de bine. Coborând treptele Universităţii, aceeaşi domnişoară, acum într-o ţinută lejeră (decolteu, fustă scurtă, tocuri înalte) a pomenit acelaşi jargou legat de băgatul picioarelor în asfaltul care era prea moale. Poate astăzi, domnişoara de atunci predă religie într-un liceu, poate este chiar inspector de specialitate, poate... poate... cine ştie?!

Cum putem fi atât de duplicitari? Întreb şi eu, gândirea mi se pierde-n fum,/ tot căutând un vreasc de rost/ într-aste drumuri fără drum,/ în care toate doar au fost,/ şi nu mai sunt acum. (acelaşi Arghezi)

Astăzi tinerii noştri plimbă pe drum, pe străzi, câini în lesă. Se laudă cu rasele lor. Înainte vreme tinerii plimbau oi, capre, vaci la păscut, în vacanţe şi nu numai. M-am bucurat văzând, odată cu venirea vacanţei, tineri care se adunau seara în faţa Bisericii. Dimineaţa strângeam gunoaiele după ei, baxuri, pungi, cutii, seminţe, secte şi insecte, cum ar spune părintele Jinga. Într-o seară le-am legat de gardul Bisericii un container de gunoi, rugându-i: măi, copii, mă bucur să vă văd aici, dar când plecaţi, să puneţi totul în acest container, vă rog. Mi-au promis: da, părinte, sărut mâna! Dimineaţa, m-am dus curios: dezastru, gunoaie, sticle de bere etc.

Totul, cred, ţine de trei elemente: trup – minte – acţiune. Doamne, Iisuse Hristoase, doctorul sufletelor şi al trupurilor, miluieşte-ne pre noi păcătoşii.

Când în minte ni se face întuneric, trupul şi acţiunile noastre sunt bolnave, totul în jur ne devine confuz, aşa încât ne trezim rostind într-un gând: bac-ul Irak-ul.