Moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iaşi au fost cinstite cu multă dragoste şi evlavie de poporul român în toată perioada în care acestea s-au aflat în capitala Moldovei şi chiar mai înainte de aducerea lor în teritoriile locuite de strămoşii noştri. Dragostea şi cinstirea deosebită acordată acestei sfinte cuvioase de creştinii ortodocşi din teritoriile româneşti, şi nu numai, este întărită de nu­meroasele biserici ridicate în cinstea sa sau de numeroşii copii bo­tezaţi şi puşi sub paza Sfintei Parascheva. Însă, în timpurile mai recente, dragostea faţă de Sfânta Parascheva s-a manifestat prin realizarea unor opere de artă durabile puse în slujba Cuvioasei: racle, veşminte, coroane şi baldachine inchinate Sfintei. Toate aceste obi­ecte au fost făcute fie ca mulţumire pentru ajutorul primit de unii creştini de la Ocrotitoarea Moldovei, fie ca obiecte care să arate cât de mult este cinstită de noi, românii, Cuvioasa Parascheva.

Când intrăm în Catedrala Mitropolitană din Iaşi cu dorinţa de a ne închina la moaştele Sfintei Parascheva, rămânem uimiţi de at­mosfera întâlnită aici. O catedrală măreaţă ne primeşte cu căldură, descoperindu-ne câte ceva din tainele sale. Fie că este dimineaţă, fie că este seară, suntem acompaniaţi de cântările religioase înăl­ţate Mântuitorului Hristos şi Sfintei Parascheva, de rugăciunile necontenite rostite de părinţii de aici. Înaintăm tăcuți, închinându-ne la fiecare din icoanele pe care le descoperim în biserică şi aşteptându-ne cu răbdare rândul pentru a ajunge şi noi la racla cu moaştele Sfintei Parascheva. O descoperim pe Sfântă aşezată într-o raclă deosebită, dar şi pe un baldachin foarte frumos care parcă păzeşte şi umbreşte trupul mult milostivei Maici Parascheva.

Foarte puţină lume însă cunoaşte istoria acestui baldachin şi cu atât mai puţini oameni au auzit de existenţa altuia, închinat Sfintei. În anul 1916, sculptorul C.M. Babic a realizat un baldachin sculptat în lemn pentru a fi aşezată racla Sfintei Parascheva, nu de foarte mult timp realizată. Acest baldachin a fost donat de doamna Safta Şt. Urlăţeanu şi, astăzi, se păstrează, pentru restaurare, în unul din laboratoarele „Resurrectio”. Acesta are o formă trapezoidală, ase­mănându-se foarte mult cu un postament înalt. El nu are nici stâlpi şi nici acoperiş, însă este foarte bine realizat. Primul baldachin de la Iaşi se doreşte a fi restaurat în cel mai scurt timp posibil, pentru a fi expus, aşa cum se cuvine, în Muzeul Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei care va fi amenajat în subsolul Catedralei.

Baldachinul pe care astăzi fiecare dintre creştinii care se închină la moaştele Sfintei Parascheva îl poate vedea a fost construit în anul 1960, în timpul păstoririi la Mitropolia Moldovei şi Sucevei a Mitropolitului Justin Moisescu. Baldachinul acesta, spre deosebire de cel anterior, este prevăzut cu un foarte frumos capac susţinut de patru stâlpi sculptaţi. Acesta a fost confecţionat în localitatea Grumăzeşti, judeţul Neamţ, în anul amintit, şi s-a finalizat la 24 octom­brie prin stăruinţa Arhimandritului Ioanichie Grădinaru. A fost peli­culizat cu bronz, iar după anul 1990 a fost poleit cu schlagmetall (foiţă de staniu şi cupru) în repetate rânduri. Baldachinul actual este alcătuit din mai multe elemente: 12 co­loane, 4 capiteluri, 4 ornamente florale, 4 ornamente geometrice, 4 frize cu ornamente florale, 4 cornişe, 1 cruce, 4 registre cu por­trete. De menţionat că sub crucea de pe capac se găseşte o Evan­ghelie deschisă, aşezată ca suport.

Baldachinul pe care astăzi este aşezată racla cu moaştele Sfintei Parascheva a fost restaurat prin munca deosebită a restauratorilor de la „Resurrectio”, Centrul de Conservare şi Restaurare a Patri­moniului de Artă Creştină. Dintre cei care au participat la restau­rare, îi amintim pe: Liviu şi Gianina Haraga, Andrei şi Mihai Hrib, Vasilica Necula, Doiniţa Brânză, Ana Maria Budu. Toţi aceştia au fost ajutaţi de părintele inspector eparhial Cristian Muraru.

(Pr. Prof Dr. Ion Vicovan, Pr. Cătălin Adumitroaie, Cuvioasa Parascheva, sfânta populară a Ortodoxiei în istoria şi evlavia poporului român, Editura Doxologia, 2011, pp. 263-267)