În schitul Sfintei Ana din Sfântul Munte, ieromonahul Anania, din coliba arhanghelilor, a trimis pe ucenicul lui, Mihail, în Dafni pentru un lucru, dar cu poruncă limpede să se întoarcă seara.

Părintele Mihail a plecat de dimineaţă cu barca bătrânului Gheorgachi, care mergea pe ruta Dafni - Sfânta Ana. A ajuns la capătul drumului şi a terminat lucrarea. Dar pe când se pregătea să se întoarcă, timpul s-a stricat. Bătea un vânt puternic, urmat de o mare agitată.

Ceilalţi părinţi, neputând să se întoarcă, s-au dus la mănăstirile învecinate Xiropotamu (gr. = râul uscat) şi Simonos Petras (gr. = piatra lui Simon). Părintele Mihail, călugăr simplu şi fără de răutate, a stat pe malul zonei Dafni şi a aşteptat ca marea să se îmblânzească; nu vroia să plece de pe coastă, pentru că urechile lui auziseră porunca bătrânului duhovnic.
Dintr-o dată vede în faţa lui doi tineri luminoşi, auzindu-i că-l întreabă:

- De ce eşti necăjit, frate?

- Am poruncă de la părintele meu duhovnic să mă întorc cu orice chip în seara aceasta la coliba noastră.

- Vrei să te urci în barca noastră, să te ducem noi?

- Cu bucurie, a zis călugărul, şi s-a urcat imediat în barcă. Unul dintre tineri a prins vâslele, le-a mişcat de două-trei ori şi s-au găsit imediat pe malul Sfintei Ana.

Părintele Mihail, care nu înţelese încă nimic din întâmplarea minunată, a mulţumit celor doi tineri, a ieşit la drum, pornind grăbit către chilia lui. Urcând, întâlneşte - aşa i s-a părut - pe părintele Gavril, din coliba Bunavestire a Maicii Domnului.

- Binecuvântează, părinte Mihail. De unde vii? De ce eşti atât de grăbit?

- Vin din Dafni. M-au adus doi tineri cu barca lor şi mă grăbesc să mă întorc la chilia mea, ca să fiu precum se cuvine cu ascultarea mea.

- Unde sunt acum tinerii cu barca lor? a întrebat părintele Gavril.

- I-am lăsat la mal. M-am grăbit şi nu i-am întrebat unde o să stea.

- Ia uită-te la mal.

Se uită şi ce să vadă? Valurile acoperiseră nu numai malul, dar şi coasta. Nici barcă, nici suflet de om! Se întoarce la interlocutorul lui dar acela se făcuse nevăzut.
Atunci şi-a revenit şi a înţeles că tinerii erau arhanghelii Mihail şi Gavriil. Primul era acela care a vâslit la barcă iar al doilea era cel care cu puţin înainte discutase.
Cu lacrimi de bucurie şi recunoştinţă a alergat să spună minunea şi părintelui Anania. L-a găsit îngenuncheat, rugându-se cu lacrimi pentru întoarcerea lui.

(Ion Andrei Ţârlescu, Minuni ale Sfinţilor Îngeri, Editura Bunavestire, Bacău, 2002, pp. 203-204)