Bazilica de la Halmyris
Bazilica de la Halmyris (județul Tulcea, România) Șantierul arheologic de la Halmyris a fost deschis în anul 1981. În urma unor săpături efectuate de o echipă româno-americană, a fost descoperită în anul 2000 o bazilică episcopală. După părerile arheologilor și istoricilor la începutul secolului al IV-lea, împăratul Constantin a adăugat cetății Halmyris o bazilică, ale cărei rămășițe se pot vedea și astăzi, fiind acoperite de construcția de protecție nouă. Încă din secolul al III-lea d. Hr., Halmyris devine un important centru al creștinismului, cunoscut din timpul împăratului Dioclețian, în timpul persecuțiilor ordonate de către acesta fiind martirizați sfinții Epictet și Astion, în anul 290 d. Hr. Osemintele celor doi martiri au fost descoperite în anul 2001 în cripta bazilicii, devenită episcopală probabil în timpul lui Justinian (sec. VI d. Hr), motivul de altfel al construirii în zilele noastre a unei mănăstiri în imediata apropiere a sitului arheologic. Până în prezent, bazilica a fost acoperită cu o construcție de protecție, în aparență integral adecvată destinației sale, dar care, de fapt, a lăsat nerezolvate o serie de probleme: apele pluviale au acces liber în interior; de asemenea, această construcție de protecție a fost executată pe conturul bazilicii, deși cercetarea arheologică nu a fost finalizată.