Evanghelia Nașterii Domnului – Comentarii patristice

„Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui”. 

Nașterea Domnului (Ev. Matei: 2, 1-12)

 

(Mt. 2, 1) Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând.

Patriarhul Iacov a proorocit aceste vremuri ale nașterii lui Iisus atunci când a zis: Nu va lipsi sceptru din Iuda, nici toiag de cârmuitor din coapsele sale, până ce va veni împăciuitorul, Căruia se vor supune popoarele (Fc. 49, 10) . (Începând cu jumătatea veacului al II-lea, versetele de la Facere 49, 10-11 au fost interpretate de către Iustin, Ipolit, Origen, Eusebiu și alții ca o profeție hristologică. Astfel, proorocia se referea la faptul că până la nașterea Domnului vor exista împărați doar din casa lui Iuda, – n.tr.) . Matei a adăugat în relatarea sa și aceste proorocii pentru a dovedi cu ajutorul lor că toate s-au săvârșit împlinind cuvintele prorocilor. Pe de-o parte, arătând prin aceasta că Hristos va veni din Betleem așa cum a profețit proorocul Miheia (Mih. 5,2) , iar pe de altă parte, că profeția lui Iacov avea să se petreacă în zilele lui Irod. La început, până la captivitatea babilonică, stăpânitori ai neamului au fost cei din casa lui David, adică din seminția lui Iuda (fratele lui Levi) , însă după aceea, Marii Preoți, care erau din seminția lui Levi, au ajuns să se amestece cu cea a lui Iuda, producându-se un amestec între tribul levit, în special între cei ce ajungeau în funcția de Mare Preot, și neamul împărătesc al lui Iuda. Mai târziu, când frații Aristobul și Hircan au pornit război între ei pentru a împărăți, a ajuns să câștige un al treilea, pe nume Irod, care după neam nu era evreu, ci era fiul idumeanului Antipater. În vremea acestui Irod s-a născut Hristos Domnul, adică atunci când nu mai era nimeni dintre evrei la domnie.

(Teodor de Mopsuestia,Fragmentul 6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 1) Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând.

Ce înseamnă faptul că, în timpul unui rege crunt, Dumnezeu s-a pogorât din cer, că dumnezeirea a intrat în trup și că o unire cerească s-a petrecut cu un trup pământesc? Ce înseamnă? Cum ar fi fost posibil ca un tiran să fie înlăturat de unul care nu este rege, care va elibera pe oamenii săi, care va înnoi fața pământului și va reda libertatea? Înseamnă că Irod, un apostat, a cucerit fără nici un drept pământul iudeilor, le-a furat libertatea, le-a pângărit locurile sfinte, a înlăturat legea și a oprit închinarea religioasă. De aceea a trebuit ca Dumnezeu să ajute și să întărească acest neam lipsit de orice ajutor din partea omului. Așa cum se cuvenea, Dumnezeu a dezlegat neamul pe care mâna niciunui om n-a putut-o face. Tot la fel, Hristos va veni din nou, să nimicească pe antihrist, să elibereze lumea, să restaureze raiul, să întărească libertatea lumii și să înlăture orice robie.

(Petru Hrisologul, Predici 156, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 1) Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod regele, iată magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, întrebând.

O stea s-a arătat pe cer, chemând de departe pe cei trei magi să facă o călătorie lungă ca să se închine la Cel înfășat în scutece și aflat într-o iesle. Proorocii de demult au profețit venirea Sa, iar acestea și toate celelalte fapte petrecute au fost mai presus de om. (Este extraordinar faptul că Dumnezeu a ales să săvârșească un lucru atât de mare într-o vreme atât de blestemată. Precum Dumnezeu nu i-a părăsit pe iudei nici în timpul tiranului Irod, la fel nu va lăsa nici pe noii oameni ai lui Dumnezeu – n.tr.) .

Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 7.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 2) Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui.

Trebuie să ne întrebăm de ce atunci când Mântuitorul nostru S-a născut, păstorilor din Iudeea le-a apărut un înger, iar o stea și nu un înger i-a adus pe magii de la Răsărit ca să se închine Lui. Iată răspunsul: iudeilor le-a propovăduit o ființă cu rațiune (prin această juxtapunere a raționalului și a iraționalului, Sfântul Grigorie caută să arate superioritatea iudeilor față de păgâni, în măsura în care cunosc adevărul descoperit lor prin Sfintele Scripturi – n.tr.) , un înger, pentru că erau persoane care puteau să-și folosească rațiunea pentru a cunoaște aceste lucruri. Însă pe neamuri, nepregătiți să se folosească pe deplin de rațiune ca să cunoască pe Domnul, i-a condus un semn și nu o voce. De aceea spune și Pavel că: Vorbirea în limbi este semn nu pentru cei credincioși ci pentru cei necredincioși; iar proorocia nu pentru cei necredincioși, ci pentru cei ce cred (I Cor. 14, 22) .Și astfel, profeția a fost dată iudeilor ca unii ce erau credincioși, și nu necredincioși, iar semnele au fost date neamurilor ca unor necredincioși, și nu credincioși. Observați că apostolii au propovăduit pe Mântuitorul tot acestor neamuri atunci când era adult, iar atunci când era doar un prunc, o stea L-a propovăduit acestora, pentru că nici El nu putea încă să vorbească. Trebuia ca lucrurile fără glas să-L propovăduiască atunci când nici El nu vorbea, iar apostolii să ni-L facă cunoscut pe Domnul, vorbindu-ne despre El, după ce și El începuse să vorbească. (De ce a fost steaua semnul călăuzitor pentru magi, în timp ce păstorii au auzit vocea îngerului? Pentru că atât vocea, cât și semnele au fost folosite pentru a-L propovădui pe Iisus. Evreii, reprezentați de către păstori, au fost primitorii vocilor profetice; iar neamurile, reprezentate de către magi, au fost primitorii semnelor fără de grai – n.tr) .

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 10.1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 3) Şi auzind, regele Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el.

Pentru că era rege, era firesc ca Irod să se teamă atât pentru sine, cât și pentru copiii săi. Dar de ce se tulburase și Ierusalimul? Pentru că, deși proorocii Îl anunțaseră ca Mântuitorul, Miluitorul și Izbăvitorul care va veni de sus, Ierusalimul a rămas tulburat de aceleași înclinații idolatre care mai înainte îi făcuseră să plece de la Dumnezeu, chiar atunci când El Își revărsa cele mai mari daruri ale Sale asupra lor. În timp ce Dumnezeu le oferea din nou libertatea, ei și-au îndreptat din nou gândul către căldările cu carne (Ieș. 16, 3) ale robiei egiptene.

Luați seama la exactitatea proorocilor care mai înainte profețiseră despre acesta: Prunc s-a născut nouă, un Fiu s-a dat nouă, a Cărui stăpânire e pe umărul Lui şi se cheamă numele Lui: Înger de mare sfat, Sfetnic minunat, Dumnezeu tare, biruitor, Domn al păcii, Părinte al veacului ce va să fie. Și mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăți pe tronul şi peste împărăția lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum și până-n veac. Râvna Domnului Savaot va face aceasta (Is. 9, 5-6) .

Deși erau tulburați, totuși n-au încercat să priceapă ceea ce se petrecea, să urmeze pe cei trei magi sau să ia aminte la ceva. Până atunci n-au făcut altceva decât să fie bârfitori și nepăsători, întâmplându-se să fie astfel chiar atunci când cei din Ierusalim, aflați sub domnia lui Irod aveau motiv de a se mândri că un rege s-a născut dintre ei. Lucru care a atras chiar și atenția celor din Persia. Iudeii se aflau chiar pe punctul ca totul să meargă în favoarea lor, ca și cum neguțătoriile lor ar fi mers spre un profit foarte mare. Dar cei mai mulți nici măcar n-au observat. Deși parte a unui imperiu care devenise atât de mare, ei n-au arătat nici un progres, căci Ierusalimul n-a fost eliberat decât de curând. Mai bine le-ar fi fost dacă ar fi gândit în felul acesta: dacă perșii tremură înaintea acestui Rege numai la nașterea Sa, oare nu se vor și cutremura mai mult atunci când va crește? Se vor teme de El și I se vor supune, iar soarta noastră va fi mai mare și mai glorioasă decât cea a barbarilor. Chiar dacă n-ar fi știut nimic despre taina revelației și ar fi trebuit să judece doar după interesul propriu pentru vremurile prezente, sigur ar fi ajuns să gândească astfel. Dar lor nu le-a trecut nimic de genul acesta prin minte, atât de leneși erau în a înțelege profețiile și robiți de cele lumești.

O asemenea trândăvie și robie trebuie smulsă din mințile noastre. Trebuie să fim mai arzători decât focul pentru a putea sta înaintea unei asemenea amenințări. Pentru aceasta a spus Hristos: Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins! (Lc. 12, 49) , iar Duhul din aceste cuvinte s-a arătat prin foc. (Din cauza trândăviei lor față de profeții și robiei din partea lucrurilor lumești, Ierusalimul lui Irod n-a mai văzut chemarea și șansa sa istorică atunci când s-au agățat de idolatrie și robie. Așadar, erau tulburați de semnul că trebuie să se schimbe – n.tr.) .

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 6.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 6) Şi tu, Betleeme, pământul lui Iuda, nu eşti nicidecum cel mai mic între căpeteniile lui Iuda, căci din tine va ieşi Conducătorul care va paşte pe poporul Meu Israel

Iacov a fost numit primul Israel când a văzut scara și pe îngerii lui Dumnezeu care se suiau şi se pogorau pe ea (Fac. 28, 12) . Apoi s-a luptat cu cel care i s-a arătat și l-a auzit spunându-i:De acum nu-ţi va mai fi numele Iacov, ci Israel te vei numi, că te-ai luptat cu Dumnezeu şi cu oamenii şi ai ieşit biruitor (Fac. 32, 28) . Cu acest nume a fost numit întregul neam al lui Israel, un nume ales de Dumnezeu, și prin aceasta osebindu-i de celelalte neamuri. Astfel, Israel înseamnă minte care vede pe Dumnezeu (sau Dumnezeu stăpânește) iar Biserica dintre neamuri este și ea numită Israel, dar nu după trup, ci după harul divin.

(Sfântul Chiril al Alexandriei,Fragmentul 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 7) Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.

Când Irod a aflat de nașterea Împăratului nostru, a recurs la vicleșuguri pentru ca împărăția Sa pământească să nu fie primejduită și a cerut să fie și el anunțat unde putea fi găsit Pruncul. Pretinzând că vrea să I se închine, L-ar fi ucis dacă L-ar fi aflat la timp. Dar oare ce putere are răutatea umană în fața planului divin? Nu este nici înțelepciune, nici pricepere şi nici sfat care să aibă putere înaintea Domnului (Pilde 21, 30) . Steaua s-a arătat că să-i conducă pe magi, iar ei L-au aflat și I-au adus daruri. Apoi, li s-a spus în vis de către înger să nu se întoarcă la Irod ca să nu-L poată găsi pe Iisus, pe Cel pe care Îl căuta atât de mult. Irod simbolizează pe toți cei fățarnici de astăzi, care Îl caută pe Domnul, dar nu reușesc niciodată să-L afle.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 10.2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 7) Atunci Irod, chemând în ascuns pe magi, a aflat de la ei lămurit în ce vreme s-a arătat steaua.

Nu cuvintele magilor l-au tulburat pe Irod, ci sfaturile învățătorilor Legii în legătură cu cuvintele drepților proroci. Magii căutau un rege, iar iudeii spuneau despre Hristos că S-a născut. Din acest motiv, lăsând deoparte pe magi, Irod cheamă pe iudei și-i întreabă unde ar fi trebuit Hristos să se nască, El, Cel pe care îi auzi acum pe magi anunțându-L. În felul acesta, uneori, s-ar putea ca vrăjmașii adevărului să-l mărturisească fără să vrea. Dar ei zadarnic interpretează întreaga proorocie, nereușind să găsească ceea ce ar putea fi folositor.

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 10.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 8) Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”.

Irod îi tratează pe magi ca pe niște ambasadori, pentru că într-un fel, ei veniseră la Regele Israelului ca să mijlocească pacea între ei și israeliți sperând că și pentru neamuri și pentru iudei va fi o turmă şi un păstor (In. 10, 16) .

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 10, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 8) Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”.

Încercarea de a omorî pruncul ce tocmai se născuse nu a fost doar o faptă de nebunie, ci și una prostească, pentru că tot ceea ce i se spusese a fost mai mult decât destul ca să nu-l lase să facă așa ceva. Pentru că aceste întâmplări nu erau nicidecum unele naturale și omenești … însă nimic nu-l putea ține în frâu pe Irod, pentru că acesta este felul în care lucrează răutatea, împiedicându-se de propria lăcomie, totdeauna urmărind țeluri zadarnice. Ce cumplită nebunie! În orice fel am privi-o, nebunia sa era una nemaipomenită. A fost o și mai mare nebunie din partea lui să creadă că magii Îl vor vinde pe Pruncul pentru care veniseră de la o așa mare distanță doar ca să-L vadă și despre care vorbea și profeția. Oare cum gândea Irod că va putea convinge pe acești magi să-L vândă pe Copil, chiar înainte de a vedea pe Cel pe care-L așteptaseră? Cu toate acestea, oricâte motive folositoare ar fi avut care să-l oprească, Irod a continuat cu planul său demonic…. Trebuia să-și fi imaginat că evreii își vor dori atât de mult să-L ocrotească pe Copil și nu vor renunța niciodată la Eliberatorul și Mântuitorul lor național. Având în mintea sa toate aceste planuri greșite, a chemat în taină pe magi, căutând să afle când s-a arătat steaua. Însă țelul său nu era steaua, ci altceva. Eu cred că steaua trebuie să se fi arătat cu mult timp înainte, pentru că magilor le-a luat foarte mult timp să călătorească ca să-L afle pe Prunc în scutece. Dacă steaua ar fi apărut în momentul nașterii Sale din Palestina, atunci ar fi fost văzută de către mulți din vestul îndepărtat, iar călătoria la Ierusalim ar fi durat ceva timp.

Iar despre omorârea copiilor de doi ani și mai în jos de către Irod, aceasta arată cât de mare era mânia și teama sa nebunească de a nu lăsa pe niciunul să scape.

Datorită credinței lor, magii n-au ascultat nimic dintre acestea. Nu s-ar fi așteptat niciodată ca Irod să apeleze la o asemenea ticăloșie, adică să încerce să făurească un plan împotriva unei minuni atât de mari. (Era oare Irod doar crud, sau era și nesăbuit? Irod ne arată cât de prostească poate deveni răutatea, chiar și atunci când săvârșește cele ale sale, împiedicându-se continuu de lăcomia și mândria sa, devenind nu doar un rău în sine, ci și un nebun în toate privințele – n.tr.) .

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 7.2-3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 8) Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”.

După ce Irod a auzit răspunsul, a crezut, având două mărturii: una dintre ele îi fusese spusă de către preoți, iar cea de-a doua a fost confirmată de către prooroci, dar nu s-a închinat Regelui ce avea să se nască, ci și-a hrănit răutatea, căutând prin viclenie moartea lui Iisus. Cei răi pot pricepe ceea ce are legătură cu Dumnezeu abia atunci când nu reușesc să împlinească cele ale Sale. Înțelepciunea omului a fost creată de către Dumnezeu, în timp ce faptele omului izvorăsc din libera a sa voință . Irod a văzut ce cinste aveau magii pentru Hristos și nu a putut să-i mânuiască prin amenințări cu moartea sau să-i ademenească cu aur pentru a-i face părtași la omorârea viitorului Rege. De aceea a căutat să-i amăgească. Dar chiar și lingușiți, ei nu puteau vinde pe Cel pentru care făcuseră o călătorie atât de grea și nici nu puteau anunța alt rege pentru că ei aparțineau de un alt imperiu și nu aveau nimic de-a face cu Irod sau cu Cezar. Ei nu puteau fi intimidați să-L vândă de către nimeni pentru că nu-și doreau nimic mai mult decât pe Hristos, căruia Îi aduseseră daruri atât de prețioase de la o distanță atât de mare.

Irod a văzut că nu i-a mai rămas nimic de făcut. În timp ce-și ascuțea sabia, el promis credința, adică și-a îmbrăcat viclenia în hainele smereniei. Așa fac toți când vor să rănească pe cineva: simulează smerenia și prietenia.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 8) Şi trimiţându-i la Betleem, le-a zis: „Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiţi-mi şi mie, ca, venind şi eu, să mă închin Lui”.

Mergeți şi cercetați cu de-amănuntul despre Prunc şi, dacă Îl veţi afla, vestiți-mi şi mie.Pe drept cuvânt, Irod a spus: Vestiți-mă, căci cel ce-și dorește să vină la Hristos se lepădă întotdeauna de diavol. Când preotul întreabă pe viitorul creștin: Te lepezi de Satana? Acesta răspunde: Mă lepăd. De aceea, magilor li se spune să aducă de veste lui Irod, care a realizat că ia locul diavolului. Satana știa cum să înșele pe om: venind şi eu, să mă închin Lui. Vrea să mintă, însă nu reușește. El, cel care deghizase închinarea, va veni să se plece ca să ocărască, să îngenuncheze ca să aducă pedeapsă și să se încline ca să facă rău… Însă, atunci când s-au împrăștiat norii răutății, pe cerul senin sub care s-a înălțat credința creștină, magii au văzut din nou steaua înaintea lor, arătându-le calea pe care să ajungă la sfântul locaș al nașterii Domnului.

(Petru Hrisologul, Predici 158, 8-9, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 9) Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.

Și iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul. Steaua i-a călăuzit până la un loc unde a trebuit să întrebe pe iudei unde s-a născut Hristos și prin aceasta, să se facă cunoscută tuturor nașterea Sa, iar după aceea, li s-a arătat din nou. Luați seama la ordinea evenimentelor: magii au zărit steaua, au fost primiți de către iudei și de către regele lor; au auzit profeția care le-a tâlcuit apariția stelei; li s-a arătat îngerul și i-a sfătuit, iar mai apoi au călătorit de la Ierusalim la Betleem sub călăuzirea stelei. Din toate acestea cunoaștem că nu era o stea oarecare, pentru că nici o stea nu are puterea de a călăuzi, nici măcar să se miște, ci doar să lumineze, căci o stea nu poate merge înainte cuiva, călăuzindu-l pe o anumită cale.

Steaua a mai rămas o perioadă deasupra locului unde i-a adus, ca să lumineze pe Prunc și ca acesta să poată fi văzut la chip. Pentru că nu este nimic ieșit din comun cu acel loc. Casa de oaspeți era una obișnuită. Mama nu era de seamă și nici nu era cunoscută. Era nevoie ca steaua să arate și să lumineze smeritul loc, până ce magii aveau să ajungă la iesle. (Oare ei L-au recunoscut doar printr-un singur lucru? Nu, ci iconomia dumnezeiască a lucrat într-o așa natură, prin profeții și arătări îngerești pentru a face cunoscută treptat această naștere fără de seamăn– n.tr.) . (Textul biblic nu pomenește ieslea la venirea magilor, ci aratăprezența pruncului și a mamei într-o casă. Acest eveniment s-a întîmplatdupă o anumită perioadă de la nașterea Domnului, probabil după patruzeci de zile, când părinții aduc la templu o jertfă specifică celor săraci, dovadă că încă nu primiseră darurile de la magi – n. ed.)

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre natura de neînțeles a lui Dumnezeu 7.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 9) Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.

Priviți ofranda adusă de către stea, căci devenind conștienți de importanța Regelui au spus între ei: Cum se poate aceasta, ca o stea să aducă ofrandă unui rege pământesc? Ce mare minune, căci înainte de a răsări Soarele dreptății steaua i-a adus ofrandă! Steaua a mers înaintea lor, ca să arate prin aceasta că toate lucrurile materiale aduc ofrandă celor care caută pe Dumnezeu. Așadar, dacă consideri un lucru minunat că o stea a adus ofrandă lui Hristos, ia seama cât sunt de minunate acele lucruri care ți-au adus ție ofrandă atunci când tu ai fost făcut om. Privește la soare ce răsare pentru tine și la lună care niciodată nu încetează să strălucească. Dacă lucrurile îți aduc ție ofrandă,care ai fost creat, de ce crezi că-i o minune că stelele aduc ofrandă lui Hristos, Creatorul tău? Dacă lucrurile îți aduc ție ofrandă care ești un păcătos, de ce crezi că e minune faptul că steaua a mers înaintea celor căutau pe Hristos? Și dacă îngerii aduc ofrandă oamenilor, cei pe care Dumnezeu i-a creat, cât este de minunat că lucrurile care au fost create pentru oameni le aduc lor ofrandă! Auzind acestea, este de datoria noastră se ne bucurăm și să ne înfricoșăm în același timp, pentru că, cu cât sunt mai mari binecuvântările revărsate peste oameni cu atât mai grea va fi judecata pregătită pentru cei păcătoși.

Iar steaua a stat deasupra capului copilului parcă zicând: Aici este. Pentru că nu putea să arate spre El prin grai, a făcut-o rămânând într-un singur loc.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 10) Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.

În chipul acesta o minune se leagă de o alta: magi care se închină și o stea care merge înaintea lor, arătându-le calea. Chiar și atât este destul pentru a prinde o inimă de piatră. Dacă ar fi fost doar magii, sau doar proorocii, sau doar îngerii care ar fi spus aceste cuvinte, poate ar fi fost luați în râs, însă acum, împreună cu toate aceste felurite mărturii, chiar și gurile celor mai necredincioși sunt închise.

Mai mult decât atât, atunci când steaua s-a oprit deasupra pruncului, a stat nemișcată, arătând că nu era orice fel de stea, ci o putere mult mai mare: prima dată, ca să se ascundă, apoi să se arate și în final, să stea nemișcată. Cu ajutorul ei, toți cei care priveau ceea ce se petrecea au fost încurajați să creadă. De aceea s-au bucurat magii, pentru că găsiseră ceea ce căutau. S-au dovedit a fi mesageri ai Adevărului, iar lungul lor drum nu a fost fără roadă. Dorința lor de a vedea pe Cel Uns a fost împlinită. Cel care se născuse era divin și ei au mărturisit aceasta în închinarea lor.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre natura de neînțeles a lui Dumnezeu 7.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 10) Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.

Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte, pentru că n-au fost amăgiți cu o asemenea speranță, ci li s-a adeverit și mai mult, că n-au dus în van povara unei asemenea călătorii. Prin arătarea semnului stelei la vremea cuvenită, au știut că nașterea acestui Rege le-a fost descoperită de către o putere dumnezeiască. Prin taina stelei, ei au cunoscut că demnitatea Regelui care se născuse întrecea demnitatea oricărui rege pământesc pentru că era cu neputință altfel, decât să prețuiască pe acest Rege mai mare decât steaua, care cu cinste I s-a închinat Lui. Ce altceva puteau să facă acești oameni, decât să I se supună când au văzut că și stelele cerului I se supun? Cum putea să se răzvrătească pământul înaintea Celui pe care cerurile Îl așteptau?

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 11) Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Se privim cât de mare era cinstea cu care a fost prețuit Regele după nașterea Sa, după ce magii în călătoria lor au rămas supuși stelei, căci de-ndată ei au căzut la pământ și s-au închinat Celui născut ca lui Dumnezeu. Aflat chiar în leagănul Său, I s-au închinat aducându-I daruri, deși Iisus era doar un prunc. Un lucru magii au privit prin ochii lor trupești, iar pe celălalt, prin cei ai minții. Smerenia trupului pe care și-L asumase era cu ușurință a fi recunoscută, iar slava divinității Sale era acum arătată. Este văzut ca un băiat, însă este cinstit ca Dumnezeu, căci taina slavei Sale dumnezeiești rămâne cu neputință a fi exprimată. Nevăzuta și veșnica natură dumnezeiască nu a șovăit să ia pentru noi, pe deasupra slăbiciunea, trupului nostru. Fiul lui Dumnezeu, Care este Dumnezeul lumii se naște ca om în trup și se lasă așezat în iesle, având cu El cerurile, și este ținut într-un leagăn, un leagăn pe care lumea nu-l poate cuprinde. Dumnezeu este auzit în vocea unui prunc care plânge. El este același, de a Cărui voce toată lumea se va înfricoșa în ceasul Pătimirilor Sale. Acesta este Dumnezeul slavei și Domnul atotputernic, pe care magii Îl recunosc chiar dacă este doar un prunc. El este Cel care chiar și ca prunc, este cu adevărat Dumnezeu și Rege veșnic. Spre El a arătat prorocul Isaia, spunând: Mare va fi stăpânirea Lui şi pacea Lui nu va avea hotar. Va împărăţi pe tronul şi peste împărăţia lui David, ca s-o întărească şi s-o întemeieze prin judecată şi prin dreptate, de acum şi până-n veac (Is. 9, 6) .

(Cromațius, Tratat la Matei 5, 1, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 11) Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui. Înțelegem de ce, la vederea unei asemenea priveliști s-au bucurat pentru Prunc, Pruncul pe care L-au căutat ca pe Rege și pentru Care au purtat povara unei călătorii atât de mari. Au văzut ei oare un palat de marmură? Au văzut ei oare pe mama Sa încoronată cu diademă ori așezată pe un pat de aur? Oare au văzut un prunc îmbrăcat în purpură și aur și un hol împărătesc plin cu feluriți oameni? Dar totuși, ce-au văzut? Au văzut un staul smerit și întunecat, mai potrivit pentru animale decât pentru oameni, în care nimeni nu s-ar culca decât dacă ar fi obligat de împrejurările călătoriei. Au văzut pe Maica Sa, îmbrăcată cu o haină pe ea, însă nu cu o haină aleasă, ci era una cât să-i acopere trupul, o haină așa cum ar avea o soție de tâmplar, portul unui imigrant. Pruncul era îmbrăcat în cele mai smerite scutece și era așezat în cea mai smerită iesle căci locul era atât de strâmt, încât nu găseau nici un loc în care să-L așeze.

Apoi, dacă ar fi căutat un rege al acestei lumi și dacă ar fi găsit unul ca acesta, atunci ar fi fost mai degrabă uimiți decât bucuroși, pentru că ar fi făcut efortul unei asemenea călătorii degeaba. Însă, pentru că Îl căutau pe Regele ceresc, deși n-au văzut nimic regesc la El, tot s-au bucurat, încredințați în mărturia stelei. Ochii lor nu puteau să vadă un prunc nevrednic, pentru că duhul din inima lor Îl înfățișa înaintea lor ca pe o ființă care este mai presus de fire. Dacă l-ar fi căutat ca pe un rege al acestei lumi, ar fi rămas cu El, așa cum fac oamenii care părăsesc pe un rege și se alipesc de un altul în schimb, I s-au închinat și s-au întors la casa lor ca astfel să poată avea pe Iisus ca rege al sufletelor lor, iar pe regele țării unde le era casa ca rege peste trupurile lor.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 11) Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.

S-au închinat Lui.Credeți voi că s-ar fi închinat unui prunc care nu înțelege cinstea închinării lor dacă n-ar fi crezut că Dumnezeu era în El? De aceea, n-au amânat vremea preaslăvirii Sale, ca și cum ar fi făcut-o față de un prunc lipsit de rațiune. S-au purtat față de El ca față de unul a Cărui dumnezeire le cunoaște pe toate.

Chiar și felul darurilor pe care I le-au adus au mărturisit că ei aveau o oarecare înțelegere și dialog cu pruncul Dumnezeiesc.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 11) Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă. Prin aceasta magii împlineau recunoașterea lui Hristos din partea tuturor popoarelor. Ei acum împlineau profeția lui Isaia, care spune: Caravane de cămile te vor acoperi, şi dromadere din Madian şi Efa. Toate sosesc din Şeba, încărcate cu aur şi cu tămâie, cântând laudele Domnului. Toate turmele Chedarului la tine se vor aduna, berbecii din Nebaiot te vor sluji pe tine şi ca o jertfă bineplăcută se vor urca pe jertfelnicul Meu, şi templul rugăciunii Mele se va slăvi (Isaia 60, 6-7) . De-ndată L-au recunoscut și și-au deschis cuferele ca să-I arate ofrandele, darurile popoarelor. Pentru că știau că este un rege, I-au oferit roadele cele mai frumoase și cele mai de preț, cuvenite doar Celui Sfânt. I-au oferit aurul pe care-l strânseseră pentru ei și mai mult decât atât, recunoscându-I sorgintea divină și cerească de unde a venit la ei, I-au dăruit tămâie, un dar preafrumos precum vorba blândă a Duhului Sfânt. Apoi, cunoscând că viața trupească nu este pentru El decât un mormânt, I-au dăruit și smirnă.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 11) Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.

Aici se află mult mai multe înțelesuri care se pot desprinde din darurile făcute de magi, din aurul, din smirna și din tămâia adusă de către ei. Iată că și Solomon ne adeverește că aurul simbolizează înțelepciunea, atunci când spune: Comori de preţ şi untdelemn (se găsesc) în casa (gura) celui înţelept, dar omul cel nebun le risipeşte (Pild. 21, 20) , iar psalmistul aduce mărturie că rugăciunea care se aduce lui Dumnezeu este ca o tămâie: Să se îndrepteze rugăciunea mea ca tămâia înaintea Ta; ridicarea mâinilor mele, jertfă de seară (Ps. 140, 2) . Smirna arată spre firea muritoare a trupurilor noastre, despre care Sfânta Biserică vorbește că are lucrători care se luptă chiar până la moarte pentru Dumnezeu: Iute să-i deschid m-am ridicat, din mână mir mi-a picurat, mir (smirnă – n.tr.) din degete mi-a curs pe închizătoarea uşii. Asemenea și noi aducem daruri de aur Regelui născut dacă strălucim înaintea Sa de lumina înțelepciunii celei de sus. Și noi Îi dăruim tămâie dacă aprindem pe altarul inimilor noastre, prin voința noastră cerească, gândurile minții trupești prin sfânta rugăciune, ca prin aceasta să aducem înaintea lui Dumnezeu o mireasmă dulce. Și noi Îi aducem smirnă dacă omorâm patimile trupurilor noastre prin jertfa de sine. Se aduce smirnă, după cum am spus, ca trupurile moarte să nu se descompună. Pentru că un trup fără viață este la fel ca un trup de-al nostru care devine rob stricăciunii aduse de desfrânare. Oamenii care nu gândesc decât cu trupul își sfârșesc viața în duhoarea desfrânării. De aceea, noi ajungem să îi aducem smirnă lui Dumnezeu atunci când ne jertfim pe noi înșine ca să păstrăm acest trup pământesc al nostru departe de putrezirea care vine din decădere. (Aurul înțelepciunii, tămâia rugăciunii și smirna jertfei de sine sunt darurile oferite copilului Hristos – n.tr.)

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 10.6, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 12) Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

O, ce credință au acești magi! Ei n-au nesocotit sfatul îngerului, spunând: Am venit cale lungă, trecând printr-o mulțime de țări, fără să ne temem. Nu ne-am cutremurat deloc de regi care înspăimântează pe alții când am trecut prin țara lor, ci am stat drepți și cu credință în Regele care se născuse și ca unui Dumnezeu I-am adus darurile cuvenite. Și acum, ca unor sclavi ne poruncești să fugim mai departe și să ne întoarcem pe o altă cale decât cea pe care ar trebui să ne întoarcem în mod normal?

Nu, ci stând deja cu credință, nu s-au temut să se arate cine sunt și nici nu s-au rușinat să se întoarcă în secret. Nu se putea ca cei care au venit de la Irod la Hristos să se întoarcă la Irod. Căci cei care, abandonând pe Hristos, își croiesc calea către Irod, totuși se pot întoarce cu ușurință la Hristos, însă cei care se leapădă de Irod și vin la Hristos din toată inima lor nu mai doresc să se întoarcă la Irod. Cu alte cuvinte, cei care păcătuind trec de la Hristos la diavol se pot întoarce foarte ușor la Hristos. Însă cei care se leapădă de diavol pentru Hristos nu se mai întorc prea ușor la diavol. Aceasta este pentru că cel care nu a făcut niciodată lucrările diavolului, ci a cunoscut doar inocența, atât timp cât răul n-a fost trăit, poate fi înșelat și trece cu ușurință la diavol. Însă, atunci când a trăit răul și și-a reamintit de binele pe care l-a risipit, se întoarce de-ndată la Dumnezeu, de la Care s-a abătut. Cel care s-a implicat în cele ale diavolului, dar care a trecut la bine, atât timp cât se bucură în binele pe care l-a aflat și-și amintește de răul de care a scăpat, este chemat cu greu înapoi de către diavol.

(Autor necunoscut, Opere incomplete la Matei, Omilia 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 12) Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Aceasta este pentru noi o pildă de smerenie și credință, pentru că de-ndată ce am ajuns să cunoaștem și să ne închinăm lui Hristos ca Rege, trebuie să lepădăm calea pe care pășeam înainte, care era calea greșelii, și să continuăm pe calea pe care Hristos este călăuza noastră, cale care duce înapoi la locul nostru, loc din care a fost izgonit Adam. Acest loc este pomenit în psalmi ca locul în care am bineplăcut Domnului în pământul celor vii (Ps. 114, 9) . Magii, fiind sfătuiți să se întoarcă pe altă cale, au răsturnat planurile tiranului. În acest chip, prin magi, Pruncul care S-a născut Rege a fost făcut cunoscut, în timp ce vicleșugurile tiranului Irod au fost biruite. De demult, s-a prorocit că pruncul Iisus, Domnul și Mântuitorul nostru, va fi biruitor chiar de la începutul vieții Sale trupești. Aceasta a spus-o prorocul Isaia: Înainte ca băiatul să zică: „tată şi mamă!”, toată bogăţia Damascului şi prada Samariei vor fi duse înaintea regelui Asiriei. Prada Samariei reprezintă închinarea la idoli, adică greșeala superstițioasă a Samariei, de la care El a abătut pe magi. Cei care mai înainte au fost pradă a diavolului din cauza falsei lor religii, cunoscând pe Hristos, au devenit pradă a lui Dumnezeu. Regele Asiriei se referă la Irod, sau de fapt la diavol, căruia magii i-au devenit dușmani, închinându-se Fiului lui Dumnezeu, Domnului și Mântuitorului nostru.

(Cromațiu, Tratat la Matei 5, 2, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 

(Mt. 2, 12) Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Întoarcerea acasă a magilor pe o altă cale sugerează o interpretare duhovnicească: precum ei au fost sfătuiți să o ia pe o altă cale, la fel suntem și noi sfătuiți. Casa noastră este raiul din care am căzut și în care suntem opriți să ne întoarcem. Când ajungem să cunoaștem pe Iisus, ne putem întoarce pe aceeași cale pe care și El a venit. Am părăsit raiul în care am fost așezați prin mândria și neascultarea noastră, dând o prea mare importanță lucrurilor văzute și cedând ispitei de a gusta din fructul oprit. Acum ne mai putem întoarce acolo numai prin ascultare și lacrimi, lepădând pe cele văzute și schimbând calea poftelor noastre trupești.

Și noi, ca și magii, să ne întoarcem la casa noastră pe o altă cale decât cea pe care am pornit. Înclinațiile noastre diavolești ne-au îndepărtat de la bucuriile raiului și de aceea, întoarcerea noastră în pocăință ne cheamă să venim înapoi pe o altă cale. În felul acesta, iubiții mei, suntem treziți la frica de Dumnezeu. Fiți cu băgare de seamă la aceasta fraților! Așezați înaintea ochilor inimii voastre falsitatea faptelor voastre. Tratați cu seriozitate asprimea Judecății de apoi. Luați aminte ce judecată aspră are să vină. Hristos îl amenință pe cel nepocăit cu spaima, însă nu fără a-i da timp de pocăință. El este cu noi și de aceea amână, pentru ca să găsească cât mai puține de osândit atunci când va avea să vină ca să ne judece. (Prin întoarcerea lor pe o altă cale, magii sugerează Sfântului Grigorie o analogie mai largă: întoarcerea noastră acasă la relația originală cu Dumnezeu, prin credință și pocăință – n.tr.)

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 10.7, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip) 

Ultimele din categorie