Sfinții 40 de Mucenici din Sevastia (Ev. Matei 20, 1-16)

(Mt. 20, 1) Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa.

Stăpânul casei este Hristos, pentru Care cerurile și pământul sunt ca o casă, iar familia este reprezentată de mulțimea ființelor îngerești și pământești. Casa e ca una cu trei etaje: iadul, pământul și raiul; pentru că cei ce se luptă se află pe pământ, cei biruiți în iad, iar biruitorii în rai. Și noi, cei care ne aflăm la mijloc, trebuie să ne luptăm să nu coborâm la cei ce se află în iad, ci să ne înălțăm la cei ce sunt în cer. Iar în cazul în care cineva nu știe care dintre cele două este de dorit și după care trebuie să alerge, ne-a dăruit să gustăm câte un pic din amândouă în timp ce trăim între întuneric și lumină: noaptea să gustăm din iad, iar ziua  să gustăm din rai.

(Opere incomplete la Matei,Omilia 34, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

 (Mt. 20, 1) Căci împărăţia cerurilor este asemenea unui om stăpân de casă, care a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa.

Să tocmească lucrători pentru via sa. Ce simbolizează aici via? În primul rând, ea nu îi simbolizează pe oameni, pentru că oamenii sunt lucrătorii viei. Via reprezintă dreptatea, în ea crescând diferite virtuți precum cresc strugurii în vii; de pildă, blândețea, curăția, pacea, înțelepciunea și alte nenumărate calități, care sunt numite toate la un loc, virtuți. Să luăm aminte că trebuie să lucrăm via cea cerească din toată inima. Adam a fost așezat în rai ca să-l lucreze și să-l îngrijească, însă pentru că l-a nesocotit, a fost alungat afară din el. Noi am fost așezați aici să lucrăm dreptatea și, dacă o vom ocoli, vom fi aruncați precum au fost aruncați evreii, despre care s-a scris: Adaugă fărădelege la fărădelegea lor şi să nu intre întru dreptatea Ta (Ps. 68, 31). Căderea celor care au fost mai înainte trebuie să fie o pildă celor ce le urmează. Iar dacă decădem și noi, cei ce le-am urmat, cei dinaintea noastră care au căzut merită mai mult să fie iertați decât noi. Lucrătorul tocmit pentru vie nu numai că-și va pierde plata dacă nu-și îndeplinește promisiunea, ci va fi și tras la răspundere pentru lepădarea sa. La fel și noi, dacă nesocotim dreptatea încredințată nouă, nu numai că nu ne vom primi plata, dar vom și pedepsiți pentru dreptatea părăsită. Pentru că via lui Dumnezeu nu este în afară noastră, ci a fost sădită înăuntrul nostru și oricine păcătuiește distruge dreptatea lui Dumnezeu din sine însuși, iar cel care face fapte bune lucrează dreptatea sa. Dreptatea lui Dumnezeu din tine, bine lucrată, aduce struguri, adică pe Hristos, pentru că cei care săvârșesc fapte bune nasc pe Hristos în ei, precum este scris: O, copiii mei, pentru care sufăr iarăși durerile nașterii, până ce Hristos va lua chip în voi! (Gal. 4, 19).

Oricine încredințează cuiva via spre lucrare n-o face atât de mult pentru folosul celuilalt, cât pentru al său, însă Dumnezeu, oferindu-ne dreptatea după puterea minții noastre, nu ne-a dat-o spre folosul Său, ci pentru al nostru. Dumnezeu nu are nevoie de munca noastră, însă noi săvârșim fapte bune pentru ca prin ele să trăim. Stăpânul care-și încredințează via pentru folosul propriu se așteaptă s-o primească înapoi în starea în care a dat-o spre lucrare. Iar dacă este așa, oare nu și dreptatea va fi cerută înapoi imaculată, așa cum a sădit-o în noi, mai ales pentru că nu a dat-o pentru folosul său ci, pentru al nostru și pentru a noastră mântuire?

Luați aminte că am fost tocmiți ca lucrători și, dacă este așa, trebuie să cunoaștem ceea ce avem de îndeplinit, pentru că nu se poate ca un lucrător tocmit să nu aibă lucruri de îndeplinit. Misiunea noastră sunt faptele dreptății, nu să ne cultivăm câmpurile și viile; nu să ne agonisim bogății și să ne clădim podoabe, ci să fim în folosul aproapelui. Și, deși putem să arăm și să strângem fără a păcătui, ele nu reprezintă misiunea noastră, ci doar ocupațiile zilnice.

Pentru că, așa cum nimeni nu tocmește lucrător doar ca acesta să aibă ce mânca, la fel am fost și noi chemați de către Hristos, nu să facem doar ceea ce ne este nouă de folos, ci să facem și ceea ce se referă la slava lui Dumnezeu. Lucrătorul care muncește doar că să-și umple pântecele este ținut degeaba pe lângă casă. La fel și noi, dacă săvârșim doar ceea ce este în folosul nostru, viețuim degeaba pe acest pământ. La fel cum lucrătorul se uită mai întâi la munca și apoi la plata sa, pentru că noi suntem lucrătorii Domnului, mai întâi trebuie să privim la ceea ce are legătură cu slava lui Dumnezeu și la folosul aproapelui nostru. Milostenia și dragostea adevărată față de Dumnezeu nu caută ale sale (1 Cor. 13, 5), ci caută să îndeplinească toate pentru dorința celui iubit și abia după aceea, ceea ce ține de folosul propriu.

(Opere incomplete la Matei,Omilia 34, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 2) Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa.

Atunci, cum trebuie să interpretăm această pildă? Pentru că mai întâi de toate, aceasta trebuie făcută și apoi discutate celelalte lucruri. Prin vie, el se referă la poruncile lui Dumnezeu, iar vremea pentru lucrare este viața aceasta. Lucrători, cei chemați la diferite ceasuri: devreme, la ceasul al treilea, la al șaselea, la al nouălea, la al doisprezecelea, sunt cei care sunt născuți în diferite veacuri și au viețuit cu dreptate.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64, 3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 2) Şi învoindu-se cu lucrătorii cu un dinar pe zi, i-a trimis în via sa.

Tuturor le dă câte un dinar pe zi, dinar care reprezintă harul Sfântului Duh, care desăvârșește pe sfinți potrivit lui Dumnezeu, care imprimă adânc pe suflete lor pecetea cerească și care-i îndreptă spre viață și nemurire.

(Sfântul Chiril Alexandrinul, Fragment 226, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 3-5) Şi ieşind pe la ceasul al treilea, a văzut pe alţii stând în piaţă fără lucru și le-a zis acelora: Mergeţi şi voi în vie, şi ce va fi cu dreptul, vă voi da.

Domnul vorbește despre un alt stăpân, El însuși fiind stăpânul și legiuitorul împărăției cerurilor. Prin zi, se referă la întreaga viață, în timpul căreia și după căderea lui Adam cheamă la diferite ceasuri pe cei drepți la treabă, tocmindu-le pe loc și plată. Și astfel, pe la ceasul întâi sunt chemați cei din timpul lui Adam și al lui Enoh; la ceasul al treilea sunt chemați cei din timpul lui Noe și al lui Sem, împreună cu drepții care s-au născut din ei, pentru că a doua oară mai este o chemare, când și legile sunt diferite. Lucrătorii chemați în al șaselea ceas sunt cei din vremea lui Avraam, vremea instituirii tăierii împrejur, iar cei din al unsprezecelea ceas sunt cei de dinaintea venirii Domnului pe pământ. Numai în vremea lor s-a pus și întrebarea: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? pentru că ei n-aveau speranța lui Hristos. Ei au fost fără de Dumnezeu în lume și nelucrători în fiecare faptă bună; ei sunt ca cei care stau fără de lucru în piețe, fără a căuta ceva, ci doar trăindu-și viața fără nici un scop, iar Domnul îi mustră: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru? Ei răspund: Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit; pentru că nici Moise și nici vreun alt sfânt nu a vorbit cu neamurile, ci numai cu Ierusalimul. Chiar și așa, Domnul îi trimite și pe ei în vie. Sunt cinci chemări de lucrători pentru a se arăta că de fiecare dată au fost oameni atât ascultători de cuvânt ,cât și surzi la auz, ca cele cinci fecioare înțelepte și cele cinci nebune, câte una în vremea sa (Mt. 25, 2). Unii au fost aflați vrednici, iar unii, în nebunia lor, au nesocotit viața viitoare. La sfârșitul vieții, care va fi seara [căci timpul de după șederea lui Hristos pe acest pământ la sfârșitul veacurilor este vremea celui de-al unsprezecelea ceas, precum spune și Ioan: este ceasul de pe urmă (1 In. 2, 18)], stăpânul va porunci ca fiecăruia să-i fie dată plata sa, începând cu cel din urmă. Stăpân trebuie văzut Tatăl, care are ca administrator pe Fiul, nu ca un secund, ci ca un coleg; căci El poruncește și rânduiește toate ce le voiește prin Fiul.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 226, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 6) Ieşind pe la ceasul al unsprezecelea, a găsit pe alţii, stând fără lucru, şi le-a zis: De ce aţi stat aici toată ziua fără lucru?

Precum lucrătorii tocmiți petrec întreaga zi în lucrarea stăpânului și numai un ceas în care se hrănesc, la fel trebuie să petrecem și noi fiecare ceas al vieții noastre, lucrând în slava lui Dumnezeu și numai o părticică în interesul pământesc. Dacă lucrătorului îi este rușine să între in casă și să ceara pâine într-o zi în care nu a muncit, oare voi cum nu vă veți rușina să intrați în biserică și să stați înaintea lui Dumnezeu când n-ați făcut nimic bun?

Hristos a ieșit dis-de-dimineață și a chemat pe Adam și pe cei care erau împreună cu el; în al treilea ceas, pe Noe și pe cei dimpreună cu el; în al șaselea ceas, pe Avraam și pe cei ce erau împreună cu el; înal nouălea ceas, pe Moise și pe cei care erau împreună cu el sau pe David și pe cei care erau împreună cu el (tendința de a împărți Vechiul Testament în diferite perioade de timp este din veacul al doilea, unde se găsește deja la Irineu – n.tr.), căci la fiecare dintre aceștia le-a dat câte un testament. În al unsprezecelea ceas, sunt chemate neamurile, căci aici ne aflăm chiar la sfârșitul lumii, precum adeverește și Ioan în epistola sa, spunând: Copii, este ceasul de pe urmă (1 In. 2, 18). Conform apostolului, o anumită parte din al doisprezecelea ceas deja a trecut, căci el spune: mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut (Rom. 13, 11). Acesta a fost al unsprezecelea ceas. Acum, în vremea noastră, cel de-al doisprezecelea nu este tocmai gata, însă fără îndoială, nu a mai rămas prea mult timp.

(Opere incomplete la Matei, Omilia 34, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 7-8) Zis-au lui: „Fiindcă nimeni nu ne-a tocmit”. Zis-a lor: „Duceţi-vă şi voi în vie şi ce va fi cu dreptul veţi lua”. Făcându-se seară, stăpânul viei a zis către îngrijitorul său: Cheamă pe lucrători şi dă-le plata, începând de la cei din urmă până la cei dintâi.

Cei de pe urmă, având parte de generozitatea Stăpânului în locul chinurilor, sunt primii care-și primesc răsplata, pentru că după venirea Domnului, prin botez și prin primirea Duhului, suntem părtași ai naturii lui Dumnezeu și suntem numiți fii ai Săi. Pentru că și proorocii au devenit părtași în Duhul, însă nu în același fel ca credincioșii, pentru că Sfântul Duh este, într-un anume fel, ca o drojdie pentru sufletele credincioșilor și schimbă întreaga persoană la un nou chip de viețuire. Și astfel, am devenitpărtași ai naturii lui Dumnezeu și strigăm cu tărieAvva Părinte. Oamenii din vechime nu au primit același har, de aceea Pavel spune că: Pentru că n-aţi primit iarăşi un duh al robiei, spre temere, ci aţi primit Duhul înfierii, prin care strigăm: Avva! Părinte! (Rom. 8, 15). Cei din vechime au primit un duh al robiei, fără a avea cinstea înfierii. De vreme ce noi suntem chiar primii care primim un dinar, trebuie neapărat să recunoaștem că suntem onorați cu o cinste mai mare decât ceilalți.

(Sfântul Chiril al Alexandriei, Fragmentul 226, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 9) Venind cei din ceasul al unsprezecelea, au luat câte un dinar.

Deci, care este scopul acestei pilde și ce urmărește Hristos să ne facă să îndeplinim? Pilda este menită să facă pe cei care se schimbă, înaintând în vârstă, să fie mai zeloși, mai încredințați, mai buni, fără să creadă că au mai puțin decât ceilalți. Hristos îi pomenește pe cei înfuriați pentru răsplata acestora nu ca să-i arate că sunt roși de mânie, departe de aceasta, ci ca să arate că cinstea de care se pot bucura aceștia în vârstă poate cauza pizmă în unii. Același lucru îl facem și noi adesea când spunem: Tovarășul meu m-a judecat pentru că am crezut că ești vrednic de o asemenea cinste,când de fapt noi n-am fost judecați și nici nu dorim să abuzăm de el, ci doar să-i arătăm de ce mare dar s-a învrednicit celălalt. Însă, oare de ce nu i-a tocmit pe toți în același timp? În privința Sa, i-a tocmit pe toți, însă pentru că ei n-au ascultat toți în același timp, diferența de timp a fost cauzată de felul de a fi al celor chemați. Și astfel, unii sunt chemați mai devreme, unii în al treilea ceas, unii în al șaselea, unii în al nouălea și unii al unsprezecelea, când au fost gata să asculte și să se supună. Pavel afirmă același lucru când spune: a binevoit Dumnezeu, Care m-a ales din pântecele mamei mele (Gal. 1, 15; cf. Ier. 1, 5). Când a binevoit? Când Pavel a fost gata să asculte. Dumnezeu a vrut chiar de la început, însă Pavel nu s-a supus. Apoi, a binevoit când și el a fost gata să asculte. În același fel a chemat Hristos și pe tâlhar, deși l-ar fi putut chema și mai devreme, însă el nu ar fi fost gata să se supună (Lc. 23, 40-43). Căci, dacă Pavel la început nu s-a supus, oare s-ar fi supus tâlharul mai mult decât el? Unii vor spune: nimeni nu ne-a tocmit. Precum am spus, nu trebuie să ne ocupăm cu fiecare detaliu din pildă, însă aici nu este stăpânul casei cel care a spus aceasta, ci acei lucrători; nu-i contrazice ca să-i zăpăcească, ci ca să-i aducă mai aproape de El. Pentru aceasta i-a chemat pe toți, de la primul până la ultimul, căci chiar și parabola spune aceasta: a ieşit dis-de-dimineaţă să tocmească lucrători pentru via sa.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 14)Ia ce este al tău şi pleacă. Voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie.

Cu ce trebuie să rămânem din această pildă? Putem să rămânem cu ceva cu care am putea să rămânem și din altele. Fiul cel drept vedem că a suferit din aceeași cauză când a văzut pe fratele său risipitor bucurându-se de o așa de mare cinste, chiar mai mare decât avusese el vreodată (Lc. 15, 28-30). Așadar, precum cei dintâi au primit o mare răsplată pentru că au fost primii care să primească, la fel și cei mai de pe urmă au fost cinstiți printr-o abundență de daruri; și pentru aceștia aduce mărturie fiul cel drept.

Ce putem spune noi despre acestea? Spunem că în împărăția cerurilor nu este cu putință ca cineva să se îndreptățească pe sine sau să osândească pe ceilalți în chipul acesta; să piară de la voi gândul acesta! Raiul este pur și nu-și află loc în el nici pizma și nici gelozia. Pentru că, dacă sfinții își dau viața pentru păcătoși cât sunt pe acest pământ, cu cât mai mult nu se vor ferici ei când îi vor vedea pe aceștia bucurându-se de răsplata împărăției. Atunci, de ce folosește Hristos această figură de stil? Hristos spune o pildă iar într-o pildă, nu trebuie cercetat totul până la literă, ci atunci când am aflat ideea sa în întregime trebuie să culegem roadele și să nu ne pierdem în amănunte.

(Sfântul Ioan Gură de Aur, Evanghelia după Matei, Omilia 64.3, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 15) Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?

Stăpânul casei le-a spus voiesc să dau acestuia de pe urmă ca şi ţie și, pentru că dobândirea acestei împărății se face din bunăvoința Sa, adaugă pe drept: Oare nu mi se cuvine mie să fac ce voiesc cu ale mele? Așadar, e o nebunie să punem la îndoială bunătatea lui Dumnezeu. Ar putea exista motiv de nemulțumire numai dacă nu ne-ar fi dat ceea ce ne datora, dar nu și dacă ne dă ceea ce nu datorează și de aceea adaugă sau ochiul tău este rău, pentru că eu sunt bun?

Nimeni să nu se laude cu munca sau cu timpul său când aude Adevărul spunând: cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă. Cunoaștem lucrurile bune pe care le-am săvârșit, împreună cu numărul lor, însă nu știm cu ce acrivie le va cerceta Judecătorul nostru. Ce trebuie să facem este să ne bucurăm cu toții, chiar și dacă suntem ultimii din împărăția cerurilor.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 19.4, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)

(Mt. 20, 16) Astfel vor fi cei de pe urmă întâi şi cei dintâi pe urmă, că mulţi sunt chemaţi, dar puţini aleşi.

Însă ceea ce urmează după aceasta este înspăimântător. Căci mulți sunt chemați, dar puțini sunt aleși; mulți vin la credință, însă numai puțini sunt aduși în împărăția cerurilor. Priviți cât de mulți s-au adunat la slujba de astăzi; s-a umplut biserica! Însă nu cunoaștem cât de mulți dintre aceștia vor face parte din turma celor aleși de Dumnezeu. Toți strigă Hristoase, dar nu o fac și viețile lor. Mulți urmează cu gura pe Dumnezeu, însă fug de El când vine vorba de a-L urma și prin fapte. Sfântul Apostol Pavel spune: Ei mărturisesc că Îl cunosc pe Dumnezeu, dar cu faptele lor Îl tăgăduiesc (Tit. 1, 16); iar Iacov: credința fără de fapte moartă este; iar Domnul, prin psalmistul, spune: Multe ai făcut Tu, Doamne, Dumnezeul meu, minunile Tale, şi nu este cine să se asemene gândurilor Tale; Vestit-am şi am grăit: înmulţitu-s-au peste număr (Ps. 39, 6).La chemarea Domnului, numărul credincioșilor a crescut mai mult decât putea să numere, pentru că vin la credință și cei care nu se numără printre cei aleși. În această lume, stau amestecați cu cei credincioși, mărturisind aceeași credință, însă în cea viitoare nu se vor mai învrednici se fie numărați printre cei credincioși din cauza vieții lor păcătoase. Țarcul sfintei noastre Biserici primește și pe țapi și pe miei, însă după cele spuse de Evanghelie, atunci când Judecătorul va veni, El va despărți răul de bine precum desparte păstorul oile de capre. Cei supuși plăcerilor trupului nu vor mai putea fi numărați printre oi atunci. Căci judecătorul va scoate dintre cei smeriți pe cei ce acum se mândresc. Cei ce în această viață s-au făcut părtași credinței cerești, însă au căutat cele pământești din toată inima lor, nu vor dobândi împărăția cerurilor.

(Sfântul Grigorie cel Mare, Patruzeci de Omilii la Evanghelii 19.5, traducere pentru Doxologia.ro de Lucian Filip)