Sfântul Antipa de la Calapodești – nevoitor al mănăstirii Valaam

 

Cuviosul Antipa s-a născut în Calapodești, în anul 1816, în casa diaconului Gheorghe și a soției sale, Ecaterina, primind la botez numele de Alexandru.

La vârsta de 20 de ani a petrecut un scurt timp la Mănăstirea Brazi, ca pelerin, unde a deprins rugăciunea inimii. Egumenul acesteia l-a îndrumat către Sfântul Munte. S-a oprit la schitul Prodromu, unde a fost primit în chilia cuvioșilor Nifon și Nectarie. După aproape două decenii de viață în obștea ce tocmai se înființa, a fost făcut diacon și apoi preot, la cererea egumenilor.

Părintele Antipa a venit în Athosul Nordului la 6 noiembrie 1865, cu dorința de a se stabili definitiv în Valaam. Avea dezlegarea și binecuvântarea stareților schitului români din Sfântul Munte.

De-a lungul secolelor, mulți nevoitori și mulți pelerini s-au bucurat de tihna Valaamului, multe mărturii s-au păstrat. Dintre acestea, iată una care face referire la Sfântul Antipa: „În spatele paraclisului, aproape de peretele de sud-est, printre crengile verzi ale copacilor, odihnește într-o liniște netulburată iubitorul liniștii, bătrânul înaintevăzător, ieroschimonahul Antipa, care înainte de sfârșitul său s-a învrednicit a primi de la Dumnezeu darul înainte vederii, precum arată și inscripția de pe piatra de granit a mormântului său, îngrădit cu un gărduleț de fier. Acest bătrân a locuit 20 de ani în Schitul Tuturor Sfinților, în mari nevoințe; rugăciunea era îndeletnicirea sa neîntreruptă; postul său întrecea toate măsurile puterilor omenești; astfel, în prima săptămână din Postul Mare nu punea nimic în gură iar în celelalte zile, mânca doar de două ori pe săptămână. Era smerit cu sufletul, se învinovățea pe sine și se considera mai prejos decât toți. La început, Sfântul Antipa s-a nevoit la Athos, însă prin Pronia lui Dumnezeu, a ajuns la Valaam […]. De loc era moldovean. Odihnește-l Doamne, cu sfinții Tăi”.

Fiind cunoscut şi cinstit de toţi pentru vrednicia sa, la scurtă vreme după trecerea la Domnul, unul din ucenicii săi, ieromonahul Pimen, i-a scris viaţa care s-a tipărit în anul 1883, la Sankt-Petersburg. Cartea s-a răspândit foarte rapid, încât în 1893 a văzut lumină a doua ediţie, tot la Petersburg. Faima lui de „sfânt” s-a menţinut atât în Rusia, cât şi la Muntele Athos, fie prin aceia care l-au cunoscut în timpul vieţii, fie prin cartea pomenită aici.

Astfel că, în anul 1906, deci la 24 de ani de la mutarea Cuviosului Antipa către Domnul, călugări ruşi de la mănăstirea athonită „Sfântul Pantelimon” l-au trecut în Mineiul pe luna ianuarie, ziua 10, care s-a tipărit atunci în limba slavonă. Era deci vorba de o trecere în rândul sfinţilor, fără un act oficial de canonizare din partea Bisericii, ci doar prin înscrierea numelui său în Minei.

În anul 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române l-a introdus în calendarul nostru în ziua chemării sale la Domnul, adică la 10 ianuarie, cinstindu-l pe cel dăruit de Dumnezeu cu harul înainte-vederii și al facerii de minuni.

De la același autor

Ultimele din categorie