Viața Sfântului Afraat Persanul

Născut la graniţa Siriei cu Irakul de astăzi, între 260 şi 275, Sfântul Afraat a fost nu doar primul scriitor ortodox sirian, ci şi primul creştin care a scris o operă duhovnicească sub stăpânirea perşilor sassanizi. 

Afraate sau Aphraate, supranumit și „Înțeleptul persan” este cunoscut ca fiind primul părinte bisericesc siriac. Născut la graniţa Siriei cu Irakul de astăzi, între 260 şi 275, Sfântul Afraat a fost nu doar primul scriitor ortodox sirian, ci şi primul creştin care a scris o operă duhovnicească sub stăpânirea perşilor sassanizi. A realizat o reală misiune creştină, fără a fi episcop sau egumen al vreunei mănăstiri.

Opera sa cuprinde 23 de Omilii rânduite în ordine alfabetică şi o omilie cu titlul „Despre ciorchine”. Legat de viaţa sa, avem informaţii chiar din Omilia a II-a, unde afirmă: „laud pe Dumnezeu, Care din eroarea idolilor m-a scos”. Pe baza acestor informaţii, aflăm că mai înainte de a deveni creştin a fost păgân. Devenind creştin el, îmbrăţişează Evanghelia şi se dedică slujirii lui Hristos, ducând o viață ascetică. Moare ca martir creştin – prin tăiere de sabie – în jurul anului 345, pe când rege al Persiei era Sapor.

Citește alte articole despre: sfânt, viață, Sfântul Afraat Persanul

Ultimele din categorie