„Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, la Mănăstirea Polovragi

Documentar

„Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”, la Mănăstirea Polovragi

Un loc plin de istorie şi, în acelaşi timp, de prospeţime. Un loc străjuit de conifere şi flori, de rugăciunea maicilor şi de însăşi Maica Domnului, ocrotitoarea lăcaşului.

O poartă mare, sculptată în chip minunat şi acoperită cu şindrilă. Cinci cruci din lemn şi un mesaj: „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”. Aşa este întâmpinat credinciosul care ajunge, de pe şoseaua Târgu Jiu - Râmnicu Vâlcea, la Mănăstirea Polovragi.

Acesta se închină la troiţa ridicată pentru eroii şi martirii României şi intră, apoi, în curtea mănăstirii. Într-un loc plin de istorie şi, în acelaşi timp, de prospeţime. Un loc străjuit de conifere şi flori, de rugăciunea maicilor şi de însăşi Maica Domnului, ocrotitoarea lăcaşului.

În cinstea Adormirii Maicii Domnului, Mănăstirea Polovragi a fost ridicată în jurul anului 1505, de către fiii boierului Danciu Zamona. Biserica pe care o cunoaştem până astăzi a fost ctitorită de Danciu Pârâianu, în 1643, cu ajutorul domnitorului Matei Basarab. După patru ani, a închinat-o Sfântului Mormânt din Ierusalim.

Apoi, după alţi aproape 50 de ani, mănăstirea a fost răscumpărată de Constantin Brâncoveanu, pe trei pungi de galbeni. Domnitorul este, practic, al treilea ctitor de la Polovragi. A înălţat turla, a adăugat un pridvor spaţios, în stil brâncovenesc, a restaurat biserica şi a împodobit-o cu toate obiectele liturgice necesare, a refăcut chiliile, clopotniţa şi zidul din incintă.

Pictura este executată în frescă, după tradiţia bizantină, de primii meşteri ieşiţi din şcoala brâncovenească de la Hurez. Execuţia tehnică a lui Andrei Constantinos, Gheorghe Istrate şi Ranite, dar şi importanţa iconografică sunt, până astăzi, de necontestat.

Într-o altă curte a mănăstirii, în partea de nord, se găseşte o bolniţă fortificată, folosită de Tudor Vladimirescu drept bază de operaţii militare. Clădirile chiliilor încorporează clopotniţa şi formează un dreptunghi în jurul bisericii, ocrotind-o.

La Mănăstirea Polovragi te simţi păzit – din punct de vedere lumesc, dar şi spiritual. Căci, la Mănăstirea Polovragi, cu adevărat „Bine este cuvântat cel ce vine întru numele Domnului”!

Citește despre: