Înconjurând pe Sfinţii Părinţi cei de la Schit, am mers şi la Avva Moise, bărbat înalt cu fapta bună şi înţelept la cele dumnezeieşti; şi, apropiindu-ne noi, după alte oarecare vorbe de suflet folositoare, l-am întrebat pe dânsul despre ce se cuvine a face pentru mărturisirea gândurilor, zi­când că acestea se fac pricină de ruşine şi de sfială vătămătoare de suflet: aceea adică că, de multe ori, oarecari din Părinţi, ascultând gândurile fraţilor, nu numai că nu i-au tămă­duit pe dânşii, ci şi, osândindu-i, i-au adus în deznădăjduire, care lucru şi noi înşine am cunoscut că s-a întâmplat în părţile Siriei.

Că un frate oarecare i-a spus unuia din părinţii de acolo gândurile sale cu toată simplitatea şi adevărul, dezgolind fără ruşi­ne cele ascunse ale inimii sale; iar el, înda­tă ce a auzit, a început să se mânie şi să se pornească asupra fratelui, prihănindu-l pe dânsul pentru nişte pomeniri rele ca aces­tea, încât dintru aceasta, mulţi auzind, se ru­şinează a-şi vesti gândurilor lor bătrânilor.

Iar Avva Moise, răspunzând, ne-a zis nouă: „Bine este, o fiilor, a nu ascunde gândurile de Părinţi, ci slobod şi curat a mărturisi, şi nu judecăţii proprii a urma, ci a ne supune fără de îndoială cercării acelora, însă nu se cuvine a încredinţa cele ascunse ale inimii oricui s-ar întâmpla, ci bătrânilor celor duhovniceşti şi cu dreaptă-socoteală, şi de mulţi mărturisiţi [ca atare], nu celor cărunţi numai de vreme; că mulţi, către singură vârsta şi către chipul cel dinafară pri­vind şi pe ale sale gânduri spunând, în loc de [a primi] tămăduire întru deznădăjduire au căzut. (...)

Deci, din cele zise, ne învăţăm că nu se află vreo altă cale de mântuire mai temeinică fără decât a măr­turisi fiecare gândurile sale la Părinţii cei ce au dreaptă-socoteală, şi de la aceia a se canonişi spre fapta bună, şi a nu urma voii şi socotelii sale; iar dacă cineva s-ar întâl­ni cu vreun bătrân mai simplu şi mai puţin iscusit, pentru aceasta nu se cuvine să nu-şi mărturisească gândurile [şi] Părinţilor mai iscusiţi, sau a ascunde gândurile şi a nu le mărturisi din pricina celor mai slabi şi mai neiscusiţi, agonisind astfel necredinţă şi de toţi deopotrivă fugind, ci, precum pe dof­torii cei trupeşti, mai întâi a cerca pe cel ce învaţă, şi atunci a-i arăta ranele sufleteşti, şi a nu grăi împotriva tămăduirilor lui, ci a le primi pe acestea cu mulţumire, măcar că întru vremea de faţă aduc mâhnire şi sufe­rinţă". (Avva Cassian)

(Everghetinosul, vol. 1-2, traducere de Ștefan Voronca, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 108-110)