- Ca duhovnic, până unde poate merge implicarea în alegerea pe care o face fiul sau fiica duhovnicească?

- Din păcate, cu unele excepţii, fiica şi fiul duhovnicesc se spovedesc la duhovnicii lor, sunt foarte deschişi faţă de duhovnicii lor, dar duhovnicul, în afară de o invitaţie la nuntă, nu mai ştie nimic. Din păcate, aceasta este o regulă generală. Există şi excepţii, când fata sau băiatul merg la duhovnic şi spun: părinte, am ajuns la concluzia că trebuie să mă căsătoresc şi am găsit aşa un băiat sau aşa o fată... Atunci duhovnicul îi spune: „ai meditat bine, hai să ne rugăm pentru asta” şi după aceea, eventual discută cu amândoi. Este foarte simplu, dar la momentul acesta, nu prea merg fiii duhovniceşti la duhovnic. Din păcate, în cel mai important moment al vieţii lor, ei nu merg la duhovnic să ia binecuvântarea. Duhovnicul oricum nu poate prea multe, nu se poate amesteca prea mult. El poate jalona alegerea, poate avertiza, poate spune să ne rugăm o perioadă de timp pe care o stabileşte. În ce mă priveşte, duhovnicul nu este bine să se bage direct, să spună „tu te căsătoreşti cu acela”. Nu se poate asta, nu cred că este bine. Cred că are putere, unii cred că au această putere, dar este foarte riscant. Poate doar dacă e un trăitor cu darul înaintevederii. Acelea sunt excepţii pe care le acceptăm, le admirăm, ne minunăm şi atât. Cred că cei doi trebuie să se studieze bine şi apoi să se ducă la duhovnic să spună concluziile lor. Duhovnicul să studieze aceste concluzii şi să dea sfaturile. Se poate şi opune dacă sunt probleme grave, dar mai mult, nu.

(Părintele Nicolae Tănase, Soțul ideal, soția ideală, Editura Anastasis, Sibiu, 2011, pp. 154-155)