Când binecuvântezi, realitatea se transformă, se preface, cu harul lui Dumnezeu, în loc de întâlnire cu El. Și, de exemplu, în loc să fie în fața ta doar cineva care țipă la tine sau îți face reproșuri, vei simți că este acolo și Domnul, Care îți dă putere să vezi: ce ai greșit tu; ce neputință are celălalt; cât e de bolnav sufletește; ce vrea Dumnezeu de la tine în acea situație.

Tu poate că vrei, cum este și firesc, să vadă cel din fața ta că nu are dreptate, că a greșit, că exagerează și să nu te mai chinuie. Domnul vrea însă ca tu să poți iubi și în aceste condiții, să vezi că sufletul celui din fața ta e rănit, ca și al tău, și să-ți fie milă și să te rogi pentru el.

Dacă cel ce te stresează ar fi rănit, mușcat de un câine și, din cauza durerilor și a fricii ar striga și te-ar lovi cu mâinile când ai vrea să-l ajuți, te-ai supăra pe el? Nu, pentru că mila și dorința de a-l ajuta te-ar face să nu simți durerile. Dar noi nu vedem încă sângerările sufletului aproapelui, și din această cauză nu avem milă...

(Monahia Siluana Vlad, Uimiri, rostiri, pecetluiri, Editura Doxologia, Iași, p. 47)