Înfrânarea cea dintr-o singură parte şi care luptă cu amintirile împotriva vrăjmaşului, este o îndoită virtute, care, când este luptată, ne oferă mijloacele de a birui. Dar întreită este cununa, zdrobind de sus şi de jos pe demonul începător al răutăţii împotriva uneltirilor aprinderii. Căci a Sfintei Treimi celei dătătoare de viaţă este buna mireasmă, cea cu trei nume, a biruinţei. Că la fel şi heruvimii şi serafimii, prin întreitul lor trisaghion, trimit cântare de biruinţă către Împăratul împăraţilor pe Care Îl avem lăudător în izbânda virtuţilor, ca pe un stăpân al inimii. Şi, aşa cum un vizitiu, când poporul strigă, ţine drumul drept spre ceea ce trebuie, fără să se abată, stăpân fiind pe car, la fel trebuie să gândim şi noi pe Cel ce pleacă veacul, cerând de la El să o scoatem la capăt, şi, lepădând tulburarea de la diavolii care ne târăsc spre plăceri, să ţinem frâiele gândurilor, deosebind pe cele biruitoare de cele vătămătoare, ştiind că întru noi sălăşluieşte Stăpânul păcii, potrivit cuvântului: „Şi voi veni şi voi locui în ei şi voi umbla". Iar la sfârşit, Cel ce cercetează inimă şi rărunchi cere de la fiecare ca un fel de dispreţuire a vieţii. Şi ne învaţă pe noi Scriptura, arătând că binele are pururea vrăjmaş pe cel potrivnic care ne poartă spre plăcerile cele înţelegătoare. Dar ori de câte ori cugetul evlavios este aflat stăpânit, este drept să fie izbăvit de Dumnezeu, dacă vom căuta scăpare la EL.

(Sfântul Simeon Stâlpnicul din Muntele Minunat, Cuvinte ascetice, Editura Doxologia, Iași, 2013, p. 56)