Un sportiv (spre exemplu, cel care sare în înălțime) știe că există o ștachetă și că s-a atins un record mondial după care se poate orienta și înțelege dacă sare bine sau nu, sau dacă mai e cazul să se antreneze.

La fel stau lucrurile și în lumea duhovnicească. Biserica trebuie să indice plinătatea, punctul culminant la care trebuie să ajungă omul, desăvârșindu-se. Dacă n-ar exista o regulă, omul n-ar fi știut cum să se mântuiască și la ce nivel este. Un om care nu are o viață duhovnicească este mort sufletește, având ochii lăuntrici închiși, iar când ajunge la spovedanie nu-și mai vede păcatele sale și nu mai știe pentru ce trebuie să se pocăiască. De obicei, scapă cu următoarele cuvinte: „N-am omorât, n-am jefuit”. Din aceste motive, orice om trebuie să cunoască Evanghelia și regulile apostolice, ca să poată ajunge la desăvârșire și la starea în care a fost Adam înainte de căderea în păcat. Toate predicile se cuvine să fie pătrunse de duhul Evangheliei, fiindcă ea conține măsura mântuirii.

Însuși Hristos a spus că legile date de El sunt ușoare și că, dacă omul le va împlini, va dobândi pacea lăuntrică și liniștea. Veniți la Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi.

(Îndrumar creștin pentru vremurile de azi: convorbiri cu Părintele Ambrozie (Iurasov),vol. 2, Ed. Sophia, 2009, pp. 86-87)