Biserica Mănăstirii Pantocrator a fost sfinţită

Episcopia Alexandriei şi Teleormanului

Biserica Mănăstirii Pantocrator a fost sfinţită

Biserica Mănăstirii Pantocrator de la Drăgăneşti – Vlaşca, jud. Teleorman, a fost sfinţită duminică de un sobor de ierarhi români şi străini, în urma unor ample lucrări executate la ansamblul monahal.

Cu prilejul sfinţirii, a fost adusă Mâna Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena de la Mănăstirea Simonopetra, dar şi un fragment din moaştele Sfântului Dimitrie Izvorâtorul de Mir, aflate în patrimoniul Mitropoliei de Veria – Grecia.

Sfintele moaşte au fost aduse din Grecia în România de Mitropolitul Pantelimon de Veria.

În cuvântul rostit la Sfânta Liturghie, oficiată după slujba sfinţirii, Mitropolitul Pantelimon a vorbit despre semnificaţia sfinţirii unui lăcaş de cult.

„S‑a deschis astăzi o cale spre cer pe care nu se va auzi doar glasul Pantocratorului, așa cum l‑a auzit Sfântul Ioan Teologul în peștera Apocalipsei din Patmos, dar pe această cale va coborî și harul dumnezeiesc, care îi va sfinți prin tainele bisericii pe credincioși. Pe această cale, prin rugăciune, credincioșii se vor putea ridica la cer”.

„Aici este și Ierusalimul cel ceresc, deoarece heruvimii și serafimii se roagă și cântă împreună cu noi”.

„Fiecare mănăstire este o manifestare dumnezeiască în lume, un loc al prezenței și al harului lui Dumnezeu. Este un loc de rugăciune în care monahii nu se roagă doar pentru mântuirea lor, ci și pentru mântuirea tuturor. Este un loc de odihnă sufletească și de înviere duhovnicească”, a subliniat Înaltpreasfinţia Sa.

Din partea Patriarhului Daniel, Mitropolitul Teofan a oferit mai multe ordine şi distincţii celor care s-au implicat la construirea bisericii.

Piatra de temelie pentru lăcaşul de cult sfinţit duminică, 26 septembrie 2021, a fost aşezată în anul 2015. Biserica are hramurile „Sfântul Ioan Evanghelistul” și „Sfintele Mironosițe”.

Sursa: basilica.ro

Citește despre: