Nu putem duce o viaţă de rugăciune, nu ne putem îndrepta spre Dumnezeu decât în măsura în care ne eliberăm de stăpânire, pentru a avea astfel două mâini libere, pentru a oferi şi o inimă cu totul deschisă - nu ca şi cum ar fi o pungă pe care ne-am teme s-o ţinem deschisă ca nu cumva să ne curgă banii din ea, ci ca şi cum ar fi o pungă deschisă şi goală - şi, de asemenea, pentru a păstra şi o inteligenţă cu totul deschisă faţă de necunoscut şi neprevăzut. Acesta este felul în care suntem bogaţi şi în acelaşi timp cu totul liberi de bogăţie. Acesta este punctul în care putem spune că ne aflăm în afara împărăţiei şi totuşi suntem atât de bogaţi înăuntrul ei și atât de liberi.

(Mitropolitul Antonie de Suroj, Școala rugăciunii, Editura Sophia, Bucureşti, 2006, pp. 56-57)