Când Domnul se atinge de un suflet, acesta se face tot nou, dar lucrul acesta e înţeles numai de cel ce l-a cunoscut din experienţă, pentru că fără Duhul Sfânt e cu neputinţă să cunoaştem cele cereşti, şi acest Duh este dat pe pământ de către Domnul.

Cine va descrie bucuria de a cunoaşte pe Domnul şi de a tinde neîncetat spre El ziua şi noaptea?

Ah, cât de fericiţi şi norocoşi suntem noi, creştinii! Nu e nimic mai preţios decât a cunoaşte pe Domnul şi nu e nimic mai rău decât a nu-L cunoaşte pe El. Dar fericit este şi acela care, chiar dacă nu cunoaşte, totuşi crede.

(Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznădejdii și iadul smereniei, Editura Deisis, Sibiu, 2000, p. 177)