Slujba arhierească a fost oficiată în biserica așezământului monahal, care adăpostește moaștele Cuvioșilor Paisie și Cleopa, repere duhovnicești ale Ortodoxiei românești. Atmosfera de rugăciune și comuniune a fost întregită de participarea credincioșilor din împrejurimi, dar și a pelerinilor sosiți din alte zone ale țării.

După cântarea Heruvicului, ierodiaconul Sofian Munteanu, viețuitor al obștii monahale, a fost hirotonit întru ieromonah. În cadrul rânduielii liturgice, candidatul a primit harul preoției prin punerea mâinilor arhierești, fiind rânduit spre slujirea Sfântului Altar și a obștii mănăstirești.

La finalul Sfintei Liturghii, Preasfințitul Părinte Nichifor a rostit un cuvânt de învățătură, evidențiind că hirotonia ieromonahului cuprinde aceleași rugăciuni și aceeași rânduială ca hirotonia preotului de mir. „Este aceeași slujire”, a subliniat ierarhul, „pentru că atât călugărul, cât și preotul își deschid inima cu dragoste pentru a îmbrățișa întreg poporul lui Dumnezeu”:

Hirotonia ieromonahului presupune aceleași rugăciuni, aceeași slujire ca la hirotonia preotului de mir, aceeași slujire, pentru că și călugărul, și preotul își deschid inima cu dragoste spre a îmbrățișa tot poporul lui Dumnezeu. Și toată slujirea călugărului în mănăstire, mai ales într-o mănăstire misionară, precum este și Mănăstirea Sihăstria, are în vedere zidirea și mântuirea celorlalți, potrivit unei tradiții vechi, pe care o avem încă de la întemeierea acestei mănăstiri și pe care o vedem, în zilele noastre, în slujirea părinților Paisie și Cleopa, care au stat înaintea credincioșilor. Părintele Cleopa, știm bine, chiar și la vârsta înaintată, nu se menaja, ci ieșea și grăia oamenilor cu dragoste și cu jertfă de sine.

Două sunt direcțiile pe care creștem în viața monahală. Pe de o parte, ascultarea și rânduiala, pe care le cinstim și le păzim, pentru că în această rânduială s-au sfințit mulți înaintea noastră, iar în această rânduială slujește și ne crește Domnul Hristos, Cel ce este Domn al bunei rânduieli. Pe de altă parte, aceeași cale pe care o avem toți creștinii: Să ne iubim unii pe alții, să ne cinstim unii pe alții, să însoțim gândul nostru, în orice ascultare și în orice slujire, cu cinstirea pentru celălalt, cu puterea de a vedea binele din aproapele nostru, fără a-l osândi, fără a-l judeca, fără a-l îngreuna în slujirea și în devenirea lui. Acestea făcând, și preoți, și călugări, vom cunoaște pe Dumnezeu și harul Lui și ne vom mântui.

Slujirea preotului este, în același timp, și o ascultare, o împlinire a călugăriei noastre, o lucrare prin care creștem. Când orice ascultare ne este încredințată în mănăstire, Dumnezeu ne dă și harul, și puterea, și priceperea de a o duce până la capăt.

De aceea ne bucurăm pentru obștea mănăstirii, pentru această adăugire de har, și ne rugăm Bunului Dumnezeu ca Părintele Sofian să adauge bucurie și cinstire acestei mănăstiri, precum au făcut și cei de dinaintea lui, părinți sfinți, părinți slujitori, călugări și împreună-slujitori în această vatră monahală.

Mănăstirea Sihăstria, prin cei peste 350 de ani de exis­tenţă, evocă multe momente istori­ce de seamă. Începuturile vieţii monahale la Sihăstria ne sunt mai puţin cunoscute. Ceea ce cunoaştem cu certitudine este fap­tul că în aceste locuri izolate au existat întotdeauna pustnici, care trăiau fie cu totul singuri, fie grupaţi în mici comunităţi de doi‑trei.