Bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Gornea

Episcopia Caransebeşului

Bucurie duhovnicească pentru credincioșii Parohiei Gornea

În Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, Preasfinţitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeşului, a poposit în mijlocul credincioşilor din Parohia Gornea, Protopopiatul Moldova Nouă. Cu acest prilej ierarhul a sfinţit lucrările executate la exteriorul bisericii parohiale cu hramul „Aducerea moaştelor Sfântului Ierarh Nicolae”, după care înconjurat de un sobor de preoţi şi diaconi a săvârşit Sfânta Liturghie. 

La slujbă au participat autorităţi locale, precum şi un număr însemnat de credincioşi, dintre care foarte mulţi copii şi tineri îmbrăcaţi în straie populare specifice zonei Clisurii Dunării. În cadrul Sfintei Liturghii părintele paroh Daniel Nistoran a fost hirotesit sachelar, iar ctitorii şi binefăcătorii bisericii au primit acte de cinstire din partea chiriarhului.

Presfințitul Părinte Lucian, binecuvântând lucrările de înfrumusețare a sfântului locaș, săvârşite de către credincioșii Parohiei Gornea, a adus acestora bucurie și binecuvântare înainte de a începe Sfântul și Marele Post al Paștilor. „Ne-am bucurat de prezența multor credincioși la sfânta biserică, de prezența autorităților locale, ctitorilor, fiilor și fiicelor acestui sat, care au venit să participe la slujba de binecuvântare a lucrărilor și bineînțeles la Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie. Credincioșii din această parohie sunt foarte atașați de sfânta biserică și dovada au făcut-o prin consolidarea și înfrumusețarea sfântului locaș. Biserica ocrotită de Sfântul Ierarh Nicolae a fost renovată în a doua jumătate a anului 2013 și înainte de a începe Postul Mare am binecuvântat osteneala acestor oameni harnici și darnici de pe Clisura Dunării”.

Biserica cu hramul „Aducerea moaștelor Sfântului Ierarh Nicolae” a fost construită în anul 1834, în stil baroc, din piatră și cărămidă și a fost acoperită cu țiglă. Au fost aduse reparații bisericii de-a lungul timpului între anii 1987-1988, în anul 1993 și 1998 precum și în anul 2013. Pictura a fost efectuată în anul 1898, ulei pe pânză aplicată pe zid, de către pictorul Nicolae Hașca și ucenicul său Petru Drăgilă din Prilipeț.

(Sursa: episcopiacaransebesului.ro)

Citește despre: