Cultul Fecioarei Maria s-a dezvoltat în special după acordarea libetăţii pentru creştini de către împăratul Constantin cel Mare. Sinodul al III-lea Ecumenic (Efes, 431) a condamnat erezia nestoriană, care diminua rolul Maicii Domnului, şi a recunoscut cele două atribute ale Sfintei Maria: meritul de a-L fi născut pe Fiul lui Dumnezeu şi faptul de a fi pururea fecioară. Ca o urmare firească, Biserica a rânduit sărbători în cinstea Maicii Domnului, iar una dintre cele mai cunoscute este Buna Vestire, care se prăznuieşte în fiecare an pe 25 martie.

„Iată roaba Domnului!“

Sărbătoarea Bunei Vestiri, denumită popular Blagoveştenie (după termenul slavon), este rânduită pentru amintirea zilei în care Sfântul Arhanghel Gavriil a vestit Sfintei Fecioare că va naşte pe Fiul lui Dumnezeu. Ea a fost aşezată în ziua de 25 martie, cu nouă luni înainte de Naşterea Domnului, pentru că acum are loc zămislirea dumnezeiescului Prunc în pântecele Fecioarei Maria. Temeiul scripturistic al sărbătorii îl găsim în primul capitol al Sfintei Evanghelii după Luca: „Iar în a şasea lună a fost trimis îngerul Gavriil de la Dumnezeu, într-o cetate din Galileea, al cărei nume era Nazaret, către o fecioară logodită cu un bărbat care se chema Iosif, din casa lui David; iar numele fecioarei era Maria. Şi intrând îngerul la ea, a zis: Bucură-te, ceea ce eşti plină de har, Domnul este cu tine. Binecuvântată eşti tu între femei. Iar ea, văzându-l, s-a tulburat de cuvântul lui şi cugeta în sine: Ce fel de închinăciune poate să fie aceasta? Şi îngerul i-a zis: Nu te teme, Marie, căci ai aflat har la Dumnezeu. Şi iată vei lua în pântece şi vei naşte fiu şi vei chema numele lui Iisus. Acesta va fi mare şi Fiul Celui Preaînalt se va chema şi Domnul Dumnezeu Îi va da Lui tronul lui David, părintele Său. Şi va împărăţi peste casa lui Iacov în veci şi împărăţia Lui nu va avea sfârşit. Şi a zis Maria către înger: Cum va fi aceasta, de vreme ce eu nu ştiu de bărbat? Şi răspunzând, îngerul i-a zis: Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine şi puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea şi Sfântul care Se va naşte din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema. Şi iată Elisabeta, rudenia ta, a zămislit şi ea fiu la bătrâneţea ei şi aceasta este a şasea lună pentru ea, cea numită stearpă. Că la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă. Şi a zis Maria: Iată roaba Domnului. Fie mie după cuvântul tău! Şi îngerul a plecat de la ea.“

O sărbătoare aşteptată de credincioşi

Buna Vestire este cea dintâi sărbătoare închinată Maicii Domnului, confirmată în documente, iar prima mărturie o reprezintă biserica zidită în Nazaret (în secolele IV sau V), pe locul unde avusese loc episodul consemnat în Biblie. Data acestei sărbători a variat la început: unii o prăznuiau în ajunul Bobotezei (pe 5 ianuarie), iar alţii pe 18 decembrie (dată păstrată până astăzi în ritul galican şi în cel mozarab tot pentru o sărbătoare închinată Maicii Domnului). În Răsărit, data de 25 martie a fost acceptată, cel mai probabil, după stabilirea datei de 25 decembrie ca serbare a Naşterii Domnului (aproximativ secolul al V-lea). La Roma, sărbătoarea a fost introdusă de papa Leon al II-lea, iar în secolul al IX-lea, data de 25 martie s-a generalizat în toată lumea catolică. Numai la armeni Buna Vestire se prăznuieşte pe 7 aprilie, în raport cu Crăciunul pe care ei îl celebrează la 6 ianuarie.

Buna Vestire este o sărbătoare foarte aşteptată, datorită evlaviei pe care credincioşii o au către Maica Domnului. De asemenea, ea vine ca o oază de întărire trupească şi sufletească pentru vremea Postului Mare, pentru că în această zi avem aşa numita „dezlegare la peşte“. Ea este o sărbătoare a bucuriei, care anunţă începutul mântuirii. „Fără Buna Vestire nu avem nici Crăciun, nici Paşte“, spunea un cunoscut părinte. Bucuria anunţată de Înger cuprinde astăzi comunităţile credincioşilor şi se adresează fiecăruia dintre noi, dându-ne făgăduinţă şi speranţă: „Cele ce nu sunt cu putinţă oamenilor sunt cu putinţă la Dumnezeu“.

Icoana Bunei Vestiri de-a lungul vremii

Cea mai veche reprezentare a Bunei Vestiri este fresca din catacomba Priscillei din Roma, datată de arheologi din secolul al II-lea. Aceasta îl înfăţişează pe Arhanghelul Gavriil lângă Fecioara Maria, care îl ţine deja pe Prunc în braţe. Aici, ca şi în alte reprezentări iconografice din primele secole, îngerul apare fără aripi, poate din reţinerea firească a artiştilor creştini de a nu îl asemăna cu anumite figuri păgâne înaripate. Abia după Constantin cel Mare îngerii sunt înfăţişaţi cu aripi, semnul apartenenţei la ordinea cerească. O altă interesantă reprezentare a Bunei Vestiri este din anul 440, în mozaic, şi se găseşte pe arcul Basilicii „Santa Maria Maggiore“ din Roma. Scena o arată pe Fecioara Maria între îngeri înaripaţi purtând nimburi, ca o împărăteasă alături de curtenii săi. Deasupra ei zboară Arhanghelul Gavriil, vestindu-i întruparea Fiului de la Duhul Sfânt, închipuit de porumbel alb care coboară peste ea. În dreapta este şi dreptul Iosif, căruia îngerul îi descoperă taina.

O altă reprezentare veche este miniatura armeană din Evangheliarul Echmiadzin (sec. al VI-lea) care se aseamănă foarte mult cu icoana păstrată până astăzi în Biserica noastră. (Continuarea, în Ziarul Lumina)