Vreau să-mi deschid gura, fraţilor, ca să vorbesc despre un subiect foarte înalt, smerenia; şi sunt cuprins de spaimă ca unul ce ştie că va vorbi despre Dumnezeu, aşa cum îi îngăduie cuvântul său. Fiindcă smerenia este o haină a Dumnezeirii. Căci cu ea s-a îmbrăcat şi Cuvântul, când s-a făcut Om, şi prin ea ne-a vorbit nouă, purtând trupul nostru. Şi oricine se îmbracă în haina aceasta, într-adevăr se aseamănă cu Acela, Care din înălţimi S-a pogorât, învăluindu-Şi desăvârşirea Măririi Sale şi ascunzându-şi slava în smerenie, ca nu cumva zidirea să ia foc, văzându-L. Fiindcă nu L-a putut vedea pe El zidirea, până ce n-a luat asupră-şi o parte din ea, şi aşa a putut să vorbească cu ea; şi nici n-a putut să asculte faţă către faţă, cuvintele gurii Lui. Căci nici fiii lui israel, n-au putut să-I asculte graiul, când a vorbit către ei din nor, până ce au zis către Moise: „Să vorbească Dumnezeu cu tine şi tu să asculţi cuvintele Lui în locul nostru; dar cu noi să nu vorbească Dumnezeu, ca să nu murim“ (Ieşire, 20, 19).

(Sfântul Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoinţă, Editura Bunavestire, Bacău, 1997, p. 97)