Să ştii că mersul căii vieţii duhovniceşti se deosebeşte mult de călătoriile pământeşti. În drumul pământesc, atunci când călătorul se opreşte, el nu pierde nimic din calea parcursă mai înainte, însă în călătoria duhovnicească, dacă cel care parcurge drumul virtuţii se opreşte, el pierde multe din virtuţile dobândite înainte. În călătoriile obişnuite, cu cât mai departe merge călătorul, cu atât mai mult creşte oboseala sa; însă în mersul căii vieţii duhovniceşti, cu cât mai mult călătoreşte cineva, tinzând spre cele dinainte, cu atât mai mult dobândeşte tărie şi putere pentru continuarea călătoriei.

(Sfântul Teofan Zăvorâtul, Războiul nevăzut, Editura Mănăstirii Sihăstria, p. 161)