Părintele Porfirie a fost vizitat de un om binevoitor, care i-a mărturisit:

- Părinte, sunt foarte supărat. Câţiva fraţi cu care mă întâlnesc mă răstălmăcesc şi mă obosesc cu observaţiile lor continue. Au principii aspre, deşi văd că al meu caracter nu este după cum vor ei. Au o purtare dură faţă de mine.

Părintele l-a ascultat cu atenţie şi a încercat să-l liniştească. Totodată a făcut o radiografie a sufletului său:

- Tu eşti o oaie a lui Dumnezeu, i-a spus. Eşti bun, liniştit şi sensibil. Nu-i suporţi pe oamenii care se poartă aspru cu tine, de aceea reacţionezi lăuntric şi te închizi în tine.

Şi părintele, pentru a-l convinge pe vizitator că doar prin bunătate îl câştigăm pe semenul nostru, şi nu prin sălbăticie şi intoleranţă, i-a spus o legendă:

- Odată vântul se certa cu soarele, întrebându-se cine este mai puternic. Au pus rămăşag şi au zis că cel ce va da jos căciula păstorului, care urca muntele în ceasul acela, ăla este cel mai puternic. Mai întâi vântul a început să bată cu furie şi să-şi arate în chip sălbatic puterea sa. Păstorului a început să-i fie frig şi să-şi tragă căciula mai bine pe urechi. După aceea a venit rândul soarelui, care a ieşit dintre nori, şi peste puţin timp afară a început să se încălzească, s-a încălzit şi păstorul, care nemaiputând suporta şi-a scos căciula să se răcorească şi şi-a continuat drumul. Atunci soarele i-a spus vântului: „Ai văzut cine este mai puternic?".

- Părinte, soarele a biruit prin bunătatea sa, nu vântul cel sălbatic.

- Aşa se întâmplă şi în problemele duhovniceşti. Bunătatea şi calea blândă au rezultate mai eficiente.

(Presb Dionisie Tatsis, Mireasma duhovnicească a părintelui Porfirie, Editura Egumenița, 2012, pp. 119-120)