Propovăduirea învierii este și astãzi la fel de actuală ca și în primele zile ale creștinismului. Catedralele mărețe, hramurile câte unui Sfânt sau Sfinte, care adună zeci de mii de credincioși, tarabele pline de cărțile Sfinților Părinți și posterele cu patriarhul din dughene nu sunt numaidecât o dovadă că mesajul evanghelic a fost înfăptuit. Nu este nici un motiv a crede că vremea predicii a trecut și că acum trăim triumful creștinismului. Aș spune chiar că mulți trăiesc un fel de posteritate a creștinismului, crezându-se în măsură să „îndrepte” pe ici colo ceea ce Apostolii și Sfinții Părinți nu au înțeles bine... Mă refer și la conferințele și simpozioanele interconfesionale, la săptămânile de rugăciune comună etc. Existã tot ce vrei în aparatul Bisericii, cu părere de rău din ce în ce mai asemănător cu alt aparat, nevrednic de pomenire. Există posturi de radio, gazete, există chiar preoți de serviciu care pot oferi Sfânta Împărtășanie trecătorilor curioși și turiștilor la orice oră, fără spovedanie și fără Liturghie. Există, într-un cuvânt, o mare înțelegere pentru omul modern. Numai propovăduirea învierii cea minunată nu există, nu există învierea sufletelor noastre.

(Savatie Baștovoi, În căutarea aproapelui pierdut, Editura Marineasa, pp. 11-12 , Timișoara, 2002)