Celor îndoiţi în credinţă, celor neîntăriţi şi nestatornici, care gândesc numai raţional şi nu sunt deschişi lui Dumnezeu, El nu li Se descoperă. În suflete încuiate, Dumnezeu nu intră; nu siluieşte, nu forţează. Dimpotrivă, celor ce au o credinţă simplă, fără clătinări, Dumnezeu li Se arată şi le dăruieşte lumina Sa nezidită. O dă îmbelşugat şi în această viaţă, şi, cu mult mai mult, în cea viitoare.

Să nu socotiţi, însă, că aici toţi văd la fel de limpede lumina adevărului. Fiecare o vede după măsura sufletului său, a duhului său, a formării sale, a stării lui sufleteşti. Aţi înţeles? De pildă, mulţi văd o imagine, dar nu au toţi aceleaşi simţăminte. La fel este şi cu lumina dumnezeiască. Adevărata lumină nu străluceşte în toate inimile omeneşti la fel. Adică, soarele natural are aceeaşi lumină pentru toţi, dar în casa cu geamuri negre vor pătrunde puţine raze. De-asta spun că acelaşi lucru se petrece şi cu lumina nezidită: dacă sunt negre geamurile noastre, dacă nu ne este curată inima, aceasta nu-i îngăduie luminii să intre. Aţi înţeles? De-asta spun că acelaşi lucru se petrece şi cu lumina nezidită: sunt negre geamurile noastre, nu ne este curată inima, nu-i îngăduie negreala să intre. Chiar şi sfinţilor şi prorocilor noştri li s-a întâmplat acelaşi lucru. Chiar şi ei simţeau lumina dumnezeiască după măsura curăţiei lor.

(Ne vorbeşte părintele Porfirie – Viaţa şi cuvintele, traducere din limba greacă de Ieromonah Evloghie Munteanu, Editura Egumeniţa, 2003, pp. 237-238)