Frate, te-ai învrednicit de sfânta îmbrăcăminte monahală? Nu te înălţa asupra celor ce au rămas pentru anul viitor. Şi să nu i se pară cuiva că a fi primul este faptă bună, ci a răbda până în sfârşit. Nici să nu ţi se pară, după ce ai luat chipul, a zice întru tine: „M-am izbăvit acum de osteneală”, ci acum cu mult mai mult te osteneşte la faptele bune, ca să nu te păgubeşti pe tine. Căci până acum, de multe ori şi de frica celui mai mare nu te-ai lenevit de mântuirea ta. Până acum ai fost în tulburarea cea mai dinafară, iar de acum înainte ai intrat în tulburarea cea mai dinlăuntru. Deci să nu te leneveşti, ca să nu îţi pierzi ostenelile tale, ci ca să-ţi iei plata ta. De acum înainte se va arăta osteneala, sârguinţa, curăţenia şi şederea ta. De acum înainte se va arăta ce fel de cale pofteşti, ori cea lată şi desfătată, care duce la pieire, ori cea strâmtă şi necăjită, care duce la viaţa cea veşnică. Şi pe calea cea lată sunt aceştia: mintea cea rea, îngrijirile, îndrăcirea pântecelui, beţia, curvia, înverşunarea, vrajba, mânia, îngâmfarea, nestatornicia şi cele asemenea acestora, cărora le urmează: necredinţa, neplecarea, nesupunerea. Iar cea mai de pe urmă decât toate este deznădejdea. Cel ce petrece întru aceasta s-a rătăcit din calea adevărului, facându-se pricinuitor de pieirea sa. Iar în calea cea strâmtă şi necăjită sunt acestea: liniştea, înfrânarea, întreaga înţelepciune, dragostea, răbdarea, bucuria, pacea, smerita cugetare şi cele asemenea acestora, cărora le urmează viaţa cea fără de moarte.

(Sfântul Efrem Sirul, Cuvinte și învățături vol. 2, Editura Bunavestire, Bacău, 2008, p.116)